Stiri
Liderii Indiei, Chinei și Statelor Unite ale Americii au refuzat să participe la o întâlnire din New York pe tema schimbărilor climatice
Luni, liderii celor mai poluante țări din lume, India, China și SUA, nu au participat la o întâlnire găzduită la New York de premierul britanic Boris Johnson și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pe tema schimbărilor climatice. Invitațiile au fost trimise pentru participarea pe …
vezi stireaA început pregătirea comună a efectivelor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi Inspectoratul General de Carabinieri al Republicii Moldova
A fost deschis programul de pregătire a efectivelor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi Inspectoratul General de Carabinieri al Republicii Moldova. Pregătirile au loc la Iaşi, în perioada 20-23 septembrie, în cadrul proiectului „Creşterea capacităţii de pregătire şi intervenţie a personalului implicat în asigurarea …
vezi stirea224 de localităţi au incidenţa cumulată la 14 zile mai mare sau egală cu trei la mia de locuitori
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că 224 de localităţi au incidenţa cumulată la 14 zile mai mare sau egală cu trei la mia de locuitori. Din toate aceste localităţi, 48 au incidenţa peste cinci la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă, de 10,03, …
vezi stireaCezar Amariei în dialog cu Florin Iaru despre volumul „Exerciții de liniște”
Miercuri, pe data de 22 septembrie, începând cu ora 18.30, Cezar Amariei va intra în dialog cu Florin Iaru, eveniment prilejuit de lansarea volumul de povestiri „Exerciții de liniște”, apărut recent în colecția Ego. Proză. Lansarea va fi urmată de o ședință de autografe. Accesul …
vezi stireaMinistrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, susţine o conferinţă de presă pe tema promovării produselor agricole şi alimentare româneşti
Marți, pe data de 21 septembrie, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, susţine o conferinţă de presă pe tema promovării produselor agricole şi alimentare româneşti. Conform ministerului de resort, printre subiectele abordate în cadrul conferinţei se află: schemele de calitate pentru produsele agricole şi …
vezi stireaÎncărcător universal pentru telefoane cerut de UE
Comisia Europeană definitivează un proiect de impunere a unui încărcător de telefon universal, a declarat luni vicepreşedinta sa însărcinată cu politica de concurenţă, Margrethe Vestager, conform AFP. „Un încărcător universal care se poate cumpăra independent de marca telefonului permite economisirea de resurse şi simplificarea lucrurilor”, …
vezi stireaMeteo în Iași săptămâna aceasta: frig și ploaie
Conform meteorologilor, vremea se va menține închisă, în timp ce șansele de precipitații vor fi destul de scăzute, iar vântul va sufla în rafale în această perioadă. Marți, 21 septembrie 2021, vremea va fi în general închisă, cu valori cuprinse între o minimă de 9 …
vezi stireaAccident rutier în Sârca
Un accident rutier a avut loc luni în Sârca, comuna Bălțați, județul Iași, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod. În urma evenimentului au rezultat două victime conștiente, neîncarcerate. La fața locului a intervenit o autospecială de intervenție de la Secția de Pompieri …
vezi stireaPolonia va plăti jumătate de milion de euro pe zi către UE din cauza unei mine de cărbune
Curtea de Justiție a UE a decis că Polonia trebuie să plătească o penalitate de 500.000 de euro zilnic până când închide producția la o mină de lignit din Turów, potrivit unui comunicat al CJUE. Motivul este că Polonia a prelungit permisul de exploatare a …
vezi stireaSorin Lavric (AUR): grevă parlamentară pe termen nelimitat
Senatorul din partea AUR Sorin Lavric a anunțat luni seară că partidul intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. „Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că partidul AUR intră în grevă parlamentară în …
vezi stirea