A început pregătirea comună a efectivelor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi Inspectoratul General de Carabinieri al Republicii Moldova
A fost deschis programul de pregătire a efectivelor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi Inspectoratul General de Carabinieri al Republicii Moldova. Pregătirile au loc la Iaşi, în perioada 20-23 septembrie, în cadrul proiectului „Creşterea capacităţii de pregătire şi intervenţie a personalului implicat în asigurarea şi restabilirea ordinii publice, precum şi în prevenirea şi combaterea actelor de terorism” 2SOFT/4.3/15. Acest proiect este finanţat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI). Scopul proiectului este creşterea nivelului de pregătire a carabinierilor din Republica Moldova şi jandarmii români dar şi creşterea siguranţei cetăţenilor din ambele state.
„Este o experienţă frumoasă pentru noi pentru că întotdeauna avem de învăţat câte ceva unii de la alţii. Ne bucură faptul că am reuşit să stabilim un mod de lucru comun.Sperăm ca în urma activităţii de la Iaşi abilităţile se vor dezvolta şi vom crea un sistem interoperabil fiabil care în cazul unor acţiuni comune va funcţiona în condiţii foarte bune. Sperăm ca pe viitor să abordăm în relaţia cu partenerii noştri şi alte proiecte. Sperăm ca acest proiect să îl finalizăm cu bine. Scopul proiectului este de a ridica nivelul de performanţă, de a ridica calitatea pe care instituţiile noastre o dezvoltă pentru liniştea şi siguranţa cetăţeanului”, a declarat Mircea Tulică, şeful Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Iaşi.