Stiri
În perioada 7-9 iunie, trei muzee din Iași pot fi vizitate gratuit în baza unui bilet verde
Acest bilet poate fi obţinut în schimbul deşeurilor reciclabile din categoria plastic (pet-uri), aluminiu (doze de bere sau suc) şi sticlă (ambalaje de sticlă). Pentru a obţine un bilet verde este nevoie de cinci materiale reciclabile, din aceeaşi categorie sau combinate. Pentru a vizita Casa …
vezi stireaLigia Deca anunță că reluarea negocierilor cu sindicatele va avea loc miercuri
Ligia Deca a anunțat că sunt 15.000 de angajați care au renunțat la grevă de pe 1 iunie până acum, iar dintre profesori 60% sunt încă în grevă. Potrivit Sindicatelor, erau încă în grevă, săptămâna trecută, circa 170.000 de angajați din Educație. „De la unitățile …
vezi stireaUn tânăr de 18 ani din Suceava, care consumase alcool, a fost salvat de poliţişti după ce acesta a încercat să se arunce de pe un pod
Un tânăr de 18 ani din Suceava, care consumase alcool, a fost salvat de poliţişti după ce acesta a încercat să se arunce de pe un pod pentru a-şi pune capăt vieţii. Un șofer care trecea întâmplător pe lângă acesta l-a observat şi a alertat autorităţile …
vezi stireaJudecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Iași au decis astăzi că rechizitoriul din dosarul Alexe-Baba este legal
Judecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Iași au decis astăzi că rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Iași în cazul concursurilor trucate de la Școala Populară de Arte Titel Popovici este legal. Toate excepțiile invocate de cei trei inculpați au fost respinse și astfel s-a …
vezi stireaPompierii ieșeni se vor mobiliza mâine pentru a dona sânge
„Donarea de sânge înseamnă categoric viață. Să ne gândim că pot exista în spitale acum pacienți care așteaptă intervenții chirurgicale sau care au diverse probleme de sănătate, iar lipsa de sânge le pune viața în pericol. Donarea de sânge înseamnă salvarea de vieți. Tocmai din …
vezi stireaUn bărbat a fost găsit spânzurat în Pădurea Cetățuia din Iași
În Pădurea Cetățuia din Iași a fost găsit cadavrul unui bărbat, care avea 50 de ani. Bărbatul a fost găsit spânzurat. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a …
vezi stireaDoi jucători noi în probe, la Poli Iași. Unul a crescut la Watford, în Anglia, celălalt a făcut junioratul în Germania, la Stuttgart. Poli a adus și un portar basarabean
Oficialii Politehnicii Iași continuă să caute soluții pentru completarea lotului, în toate compartimentele. Pe lângă fundașul stânga Sorin Șerban, de la FCSB, ieșenii au anunțat ca certă și legitimarea portarului moldovean Dumitru Celeadnic, internațional al Republicii Moldova, cu prezență în Champions League.
vezi stireaUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri pentru admiterea din această vară
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri pentru admiterea din această vară, care va avea loc în perioada 3 – 21 iulie 2023. În total, oferta educațională a Politehnicii ieșene va fi de peste 8.500 de locuri la admitere, la …
vezi stireaUSV Iași organizează în perioada 15 – 17 iunie, ediția a IX-a a Concursului Național ECOTROPHELIA România 2023
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași alături de Asociația Specialiștilor de Industrie Alimentară din România(ASIAR), organizează în perioada 15 – 17 iunie, ediția a IX-a a Concursului Național ECOTROPHELIA România 2023, competiție studențească pentru crearea de produse alimentare inovative. Concursul are …
vezi stireaBugetul pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice în Regiunea Nord-Vest a fost epuizat în trei minute
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă, marţi, că înscrierile pentru Regiunea Nord-Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat, iar bugetul disponibil a fost rezervat integral în primele trei minute. Preşedintele instituţiei, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, a precizat că, până în prezent s-au derulat înscrierile în program …
vezi stirea