Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

În perioada 7-9 iunie, trei muzee din Iași pot fi vizitate gratuit în baza unui bilet verde

  • iunie 06, 2023
  • Diana Nechita

Acest bilet poate fi obţinut în schimbul deşeurilor reciclabile din categoria plastic (pet-uri), aluminiu (doze de bere sau suc) şi sticlă (ambalaje de sticlă). Pentru a obţine un bilet verde este nevoie de cinci materiale reciclabile, din aceeaşi categorie sau combinate.

Pentru a vizita Casa Dosoftei sau Muzeul „Vasile Pogor”, vizitatorii trebuie să ofere la schimb 5 materiale reciclabile. Pentru a vizita toate cele cinci muzee din cadrul Casei Muzeelor, vizitatorii trebuie să ofere la schimb 15 materiale reciclabile. Biletul verde poate fi ridicat de la intrarea în fiecare muzeu, acolo unde ADIS Iaşi a instalat pubele pentru a fi depozitate materialele reciclabile aduse de vizitatori.

„E al doilea an în care participăm la această campanie şi ne bucură mult faptul că n-a rămas doar o iniţiativă punctuală, ci iată că devine o obişnuinţă. M-a impresionat încă de anul trecut succesul campaniei, mai exact implicarea oamenilor şi a comunităţii. Nu pot spera decât ca proiectul să atragă tot mai mult atenţia asupra «patrimoniului verde» pe care trebuie să-l gestionăm cu toţii mult mai bine decât în trecut”, a declarat managerul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.