Stiri
2.537 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore pentru încălcarea măsurilor de prevenire a pandemiei
În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 2.537 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 470.550 lei din cauza încălcării prevederilor Legii 55/2020 cu privire la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin structurile abilitate ale Poliţiei au …
vezi stireaUn bărbat din Săcele, reținut pentru că este bănuit de provocarea unui incendiu într-un imobil
Un bărbat din Săcele care este bănuit de provocarea unui incendiu într-un imobil din municipiu a fost reţinut pentru 24 ore. Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, incendiul ar fi fost provocat în după-amiaza zilei de marţi şi, în urma acestuia, nu au rezultat …
vezi stireaÎn jur de 20 de migranți din Afganistan, Siria şi Turcia, opriți în timp ce treceau ilegal frontiera
În jur de 20 de migranţi din Afganistan, Siria şi Turcia au fost opriţi de autorităţi în ultimele 24 de ore când au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceștia erau ascunşi în camioane cu mărfuri sau mergeau pe jos, pe câmp spre ţara …
vezi stireaMedicii din Timișoara vor merge din ușă în ușă pentru a le explica oamenilor beneficiile vaccinării anti-COVID
Miercuri, mai mulți medici rezidenți de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara au anunțat că vor ieși pe stradă și vor merge din ușă în ușă pentru a le explica oamenilor de ce este necesar să se vaccineze împotriva Covid-19. Câțiva medici rezidenți de ATI …
vezi stireaPatru pacienți români au fost transferați în Italia pentru tratament
Marți, Serviciul Național de Protecție Civilă din Italia a transmis că cei patru pacienți trimiși din România, în cadrul ajutorului european în criza sanitară provocată de Covid în țara noastră, au ajuns în peninsulă și au fost transportați la Roma, unde urmează să fie tratați. …
vezi stireaȘoferul unui autobuz de transport elevi a fost prins când conducea sub influența băuturilor alcoolice
Şoferul unui autobuz care transporta elevi din două comune a fost prins de poliţişti conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. „Poliţiştii …
vezi stireaUSR cere ca certificatul verde să fie obligatoriu pentru toți angajații
USR anunță că va depune un amendament în Parlament care va înăspri prevederile proiectul de lege cu privire la impunerea Certificatului Verde. Acesta prevede ca certificatul verde să fie obligatoriu pentru angajații de la stat și pentru cei din mediul privat. Dacă amendamentul USR va …
vezi stireaNoi reguli pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Municipiul Brașov
Marți, Primăria Braşov a lansat spre dezbatere publică un proiect de hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului pentru activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate sau oprite neregulamentar pe raza teritorială a Municipiului Braşov. Acesta a fost aprobat în anul 2017, dar nu …
vezi stireaInspectorii Antifraudă, verificări cu privire la situațiile fiscale ale persoanelor care obțin venituri nedeclarate din activități desfășurate online
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a efectuat o campanie de verificări cu privire la situațiile fiscale ale persoanelor care obțin venituri nedeclarate din activități desfășurate online pe platforme audio-video și/sau pe site-uri de tipul rețelelor de socializare. Exemple de platforme vizate de controale sunt YouTube, ținta …
vezi stireaMiercuri ajung 348.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson în România
Miercuri, 348.000 de doze de vaccin Janssen vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino. Conform CNCAV, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, …
vezi stirea