Noi reguli pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Municipiul Brașov
Marți, Primăria Braşov a lansat spre dezbatere publică un proiect de hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului pentru activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate sau oprite neregulamentar pe raza teritorială a Municipiului Braşov. Acesta a fost aprobat în anul 2017, dar nu s-a ridicat nicio maşină în baza lui, aplicarea normativelor oprindu-se la etapa contractării operatorului care se va ocupa de ridicări.
Apoi, proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local Braşov și după aprobarea acestor modificări, municipalitatea vrea să înceapă activitatea de ridicare a acestor autovehicule. Există deja un contract încheiat între Primăria Braşov şi un operator privat pentru ridicarea şi transportul acestor maşini. De asemenea, a fost identificată zona de depozitare, iar Direcţia Fiscală Braşov a achiziţionat şi automatul pentru plata tarifelor de ridicare, transport şi depozitare.
În regulament este vorba și de introducerea unei amenzi pe care trebuie să o plătească contravenienţii, în proiectul lansat în dezbatere publică. Este propus un tarif de 330,82 de lei pentru ridicarea autovehiculului, plus încă 119 lei pentru transportul acestuia la zona de depozitare şi o taxă de „depozitare”, în valoare de 70 de lei/24 de ore. Practic, pentru a-şi recupera maşina în primele 24 de ore de la ridicare, proprietarul va avea de plătit 519,82 lei.