Stiri
Plata burselor școlare a fost decalată, iar elevii își vor primi banii mai târziu
Începând cu acest an școlar, plata burselor școlare a fost decalată, iar elevii își vor primi banii mai târziu. Astfel, sumele nu vor mai fi virate pe carduri în data de 15 a fiecărei luni, așa cum se proceda până acum. Iată când vor primi …
vezi stireaCFR Călători informează că începând din 27 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei de Est
CFR Călători informează că începând din 27 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei de Est, ora 4 AM devine ora 3 AM. Trecerea la ora Europei de Est nu modifică mersul trenurilor în vigoare. În noaptea de …
vezi stireaInvestigație Recorder. Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională
„Păcătoasă”. „Javră”. „Fată Mare”. „Duduie”. „Ștoarfă”. „Damă”. „Găină Bătrână”. „Geamandură”. „Virgină”. „Stearpă”. „Cur*ă”. Cu astfel de cuvinte au fost descrise politiciene din România de către adversari politici, ziariști, oameni de afaceri sau simpli cetățeni. După opt ani ca educator social în Spania, Anca Marcu, în …
vezi stireaVal uriaș de percheziții în a treia zi din „Operațiunea Jupiter”, în toată țara
„Operațiunea Jupiter” continuă miercuri cu 340 de percheziții desfășurate peste tot în țară. Procurorii vorbesc de 32 de „acțiuni operative complexe”. Sunt vizate mai multe grupări, specializate în diferite tipuri de infracţiuni. Parchetul General a anunțat într-un comunicat de presă, că se desfăşoară 32 de …
vezi stireaDe ce se schimbă ora numai în weekend. Cum te pregătești pentru ora de iarnă
În fiecare toamnă se face trecerea la ora de iarnă pentru anul în curs, motiv pentru care noaptea se prelungește cu o oră. România trece la ora de iarnă 2024 în noaptea de sâmbătă, 26 octombrie, spre duminică, 27 octombrie 2024. Schimbarea orei poate afecta …
vezi stireaPreşedintele Klaus Iohannis face, astăzi, o vizită în Muntenegru
Preşedintele Klaus Iohannis va face, miercuri, o vizită oficială în Muntenegru, unde va avea consultări cu omologul său, Jakov Milatović. Cei doi vor discuta despre cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, sprijinul pentru parcursul european al Muntenegrului, dar şi despre principalele provocări de securitate în …
vezi stireaCod galben de ceaţă în opt judeţe. Vizibilitatea va fi în unele locuri sub 50 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, avertizare cod galben de ceaţă pentru opt judeţe şi anunţă că, în unele locuri, vizibilitate este scăzută sub 50 de metri. Poliţiştii recomandă prudenţă sportită la volan. Potrivit ANM, până la ora 10.00, este cod galben în: Judeţul …
vezi stireaGeorge Simion: AUR este scos din secțiile de vot pentru diaspora printr-o tragere la sorți aranjată, contrafăcută
Preşedintele AUR, George Simion a acuzat, marţi, abuzuri care se comit împotriva Alianţei pentru Unirea Românilor la aceste alegeri parlamentare şi prezidenţiale, precizând că juriştii şi avocaţii AUR au avut în ultimele două zile peste 100 de contestaţii la care au răspuns. Acesta a precizat …
vezi stireaUn copil a murit în Cluj în urma unei infecții luate în spital, în timp ce aștepta să fie operat la inimă
Este anchetă în două spitale din Cluj, după ce un bebeluș de 3 luni a murit în timp ce era internat pentru o intervenție chirurgicală la inimă. Copilul ar fi dezvoltat o infecție cu bacterii foarte rezistente la antibiotic. Părinții băiețelului au depus o plângere …
vezi stireaCod galben de ceață densă în România. Zeci de localități din opt județe sunt vizate
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, valabile în următoarele ore în mai multe localităţi din opt judeţe. Astfel, până la ora 10:00, va fi ceaţă şi vizibilitate redusă, local sub 200 de metri şi izolat …
vezi stirea