N-am mai zis nimic de foarte mult timp din simplul motiv că, ca orice millenial care se respectă, m-am cufundat în rutina binestabilită și orice moment liber l-am folosit pentru odihna de care cred că avem nevoie cu toții de mai bine de 2 ani …
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) are o istorie aparte în sine, una încercată de multe scandaluri. Cel mai recent este legat de demisia cu cântec a Alexandrei Toader, numită în funcția de președinte executiv de fostul premier Ludovic Orban. …
S-a săvârșit un incident la Iași: în loc să fie serbată, așa cum s-ar fi putut, Ziua Unirii, s-a revărsat un prea plin de populație pandemică. Ca cireașă de pe tort, se pare că o doză de cerneală albastră ar fi ajuns pe obrazul unui …
Conform DAR, ciúcă1, ciuci, s.f. (reg.) 1. vârf (de munte), pisc, măgură. 2. măciulie. 3. moț de păr. Reacțiile privind cazul de plagiat al lucrării de doctorat de către gen. (r.) Nicolae Ciucă, cel care ocupă acum scaunul de prim-ministru, suscită tot mai multe …
Uneori e greu să treci de la un grad la altul, cu atât mai greu e să treci de la popotă la pipotă. Așa, Ovidiu a reușit să renunțe la o carieră în armată pentru a începe o întreagă aventură cu mâncare pentru fiecare. O …
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, prezent în studioul unei televiziuni, a invocat autonomia Bisericii, prin urmare se declară sigur că în statul român nu va fi necesar certificatul verde pentru cei care merg la biserică. O autonomie a unui stat în stat, după cum reiese din …
Primii bani de hârtie au fost folosiți de chinezi încă din anul 618, ca acte de proprietate sau de credit. Cea mai mică bancnotă din lume a fost emisă în Maroc, în anul 1944, având dimensiunea mai mică decât a unui timbru (42×31 mm.), însă …
În acești aproape doi ani de pandemie, am fost martorii unui sistem de învățământ care a fost luat prin surprindere și incapacitat, incapabil să se mobilizeze și să își adapteze funcționarea în beneficiul elevilor săi. A încercat totuși să funcționeze online sau în sistem hibrid, …
Descoperă împreună cu Radio HIT locuri minunate, care pot deveni destinația următoarei tale vacanțe! UNDE? În munții Cadizului din Andaluzia se află Ruta localităților albe, „Ruta de los Pueblos Blancos”. Sunt 19 sate vopsite în alb, unele construite pe coline, iar altele la poalele munților. …
Istoria activității bancare datează odată cu apariția primilor comercianți antici din Mesopotamia și din Babilon, care ofereau credite exclusiv pentru grâne fermierilor și negustorilor din localitățile din apropiere. În Grecia și Roma antică, creditorii bazați pe conceptul de creditare, au creat două noi inovații ce …