Zboruri din Iași spre Barcelona, Paris, Londra, Roma, Munchen și alte orașe europene, cu Blue Air, din vară
Compania aeriană Blue Air a anunţat, miercuri, că va opera în acest an zboruri către 13 destinaţii de pe Aeroportul din Iaşi, printre acestea numărându-se Barcelona, Paris, Londra, Roma şi Munchen.
Directorul comercial al Blue Air, Krassimir Tanev, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că din vară compania va aloca două avioane bazei de la Iaşi şi că vor fi operate, în total, 46 de zboruri pe săptămână către 13 rute directe.
Potrivit News.ro, în prezent, de la Iaşi se poate zbura cu Blue Air către Bucureşti şi Dublin, dar începând cu luna iunie vor exista legături directe către Barcelona, Bruxelles, Dusseldorf, Londra-Luton, Munchen, Paris Charles de Gaulle, Roma Fiumicino şi Torino.
De asemenea, pe perioada sezonului estival, vor fi introduse curse directe de la Iaşi către Heraklion, Mykonos şi Zakynthos.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat că în lipsa unei autostrăzi spre vestul ţării, Iaşiul are nevoie ca de aer de un aeroport modern. Alexe a declarat că speră ca până la sfârşitul anului viitor să fie finalizat noul terminal de pasageri, de zece ori mai mare decât cel actual. Alexe le-a sugerat celor de la Blue Air să introducă zboruri interne pe rutele Iaşi-Cluj şi Iaşi-Timişoara.