Vouchere sociale de 375 de lei. Cine sunt românii care vor primi banii
În plus, Marcel Boloș a mai transmis că aproximativ 600.000 de elevi defavorizați vor beneficia de vouchere educaționale în valoare de 500 de lei.
„Planul nostru este să adaptăm Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, astfel încât resursele europene să acopere integral o serie de nevoi urgente:
– Acordarea sprijinului de 250 de lei pentru persoane vulnerabile în cel puţin două tranşe + 125 de lei prin pachete alimentare, tot în două tranşe.
– Acordarea voucherelor educaţionale de 500 de lei pentru aproximativ 600.000 elevi defavorizaţi.
– De asemenea, căutăm soluţii pentru a finanţa în continuare vouchere de energie pentru populaţia vulnerabilă”, a anunțat ministrul Marcel Boloș.
Până în ianuarie 2025, ajutorul oferit de stat era tot de 250 de lei, dar se acorda o dată la două luni. Într-un an, cetățenii primeau 1.500 de lei. Pe de altă parte, nu existau ajutoarele alimentare.