La trântă cu cel mai bun judoka din istorie! Vlăduț Simionescu, duel de gală la Campionatele Mondiale de judo de la Doha. Vlăduț va lupta în primul tur cu francezul Teddy Riner, triplu campion olimpic și de zece ori campion mondial!
După o lună de pregătire intensă în Japonia, judoka ieșean Vlăduț Simionescu va pleca în această săptămână direct la Doha, în Qatar, unde duminică va concura la Campionatele Mondiale.
Sportivul pregătit la CS Politehnica Iași de antrenorul Costel Năftică va avea un duel de gală încă din primul tur la competiția supremă.
Vlăduț Simionescu luptă cu cel mai bun judoka din istorie, francezul Teddy Riner
Vlăduț a avut ghinion la tragerea la sorți, urmând să lupte în primul tur al categoriei +100 kg, în Grupa B, cu francezul Teddy Riner, sportiv considerat de către specialiști cel mai bun judoka din istorie.
Riner este triplu campion olimpic, de două ori la individual și o dată cu echipa mixtă a Franței, de 10 ori campion mondial și de cinci ori campion european, fiind neînvins timp de zece ani.
Trei titluri olimpice, 10 mondiale și 5 europene, 10 ani neînvins în judo!
A fost neînvins în 154 de meciuri la rând, din septembrie 2010 până în februarie 2020, arată www.judoinside.com. A primit premiul pentru cel mai bun sportiv francez în 2012, 2016 şi 2017. A fost purtător de drapel pentru Franţa la Jocurile Olimpice de vară din 2016 (Rio de Janeiro).
În 2013, a primit titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare. A fost distins cu Ordinul Naţional al Meritului în grad de Ofiţer (2016).
Dacă va trece de Riner, Vlăduț Simionescu va lupta în turul 2 cu polonezul Kacper Szczurowski, locul 100 în clasamentul mondial, care stă în primul tur.
Vlăduț Simionescu ocupă locul 25 în clasamentul mondial al categoriei +100 kg, iar Riner se află pe locul 18.
Curat ghinion pentru Vlăduț, care se bate în primul meci cu ”monstrul” francez, în timp ce polonezul, situat pe locul 100, are liber.
Vlăduț, repartizat în ”Grupa Morții”
Grupa B, din care face parte și Vlăduț Simionescu, este de departe cea mai grea din concurs, aici fiind repartizați, în afară de francezul Riner, japonezul Tatsuru Saito (numărul 5 mondial), mongolul Odkhuu Tsentsentsengel (4 mondial), uzbekul Bakhtiorov Shokhrukhkhon (16 mondial) și georgianul Guram Tushishvili (11 mondial).
Vor fi, astfel, mari favoriți care vor părăsi Mondialul fără medalie, întrucât se află pe aceeași parte de tablou.
Nouă sportivi români la Mondialele de la Doha
România este reprezentată de nouă sportivi, două fete şi şapte băieţi, la Campionatul Mondial de la Doha, care se desfăşoară între 7-14 mai.
La feminin, delegaţia tricoloră le include pe Florentina Ivănescu (categoria 63 kg) şi pe Serafima Moscalu (70 kg), iar la masculin din lot fac parte Lucian Borş Dumitrescu (66 kg), Alexandru Raicu (73 kg), Adrian Şulcă (73 kg), Alex Creţ (90 kg), Asley Gonzalez (100 kg), Mircea Croitoru (+100 kg) şi Vlăduţ Simionescu (+100 kg).
(Narcis POHOAȚĂ)