Vladimir Putin i-a cerut unui fost locotenent al lui Evgheni Prigojin să instruiască voluntari pentru a lupta în Ucraina
Vladimir Putin i-a cerut unui fost locotenent al lui Evgheni Prigojin să instruiască voluntari pentru a lupta în Ucraina. Întâlnirea de joi, la care a asistat şi viceministrul apărării Iunus-Bek Evkurov, ilustrează o dată în plus integrarea unor foşti combatanţi ai Wagner în armata rusă.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat imediat după reuniune agenţiei Ria Novosti că Andrei Troşev „lucrează deja în Ministerul Apărării”.
„La ultima reuniune am evocat faptul că veţi fi implicat în formarea de unităţi de voluntari capabili să ducă la bun sfârşit diverse misiuni de luptă, în principal, desigur, în zona operaţiunii militare speciale” din Ucraina, a declarat Putin la întâlnirea de joi cu Andrei Troşev, potrivit unui comunicat al Kremlinului făcut public vineri.