Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat că românii au avut facturi mari la energie în lunile noiembrie şi decembrie din cauza furnizorilor
Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat că românii au avut facturi mari la energie în lunile noiembrie şi decembrie din cauza furnizorilor care nu şi-au actualizat aplicaţiile informatice sau care s-au grăbit să dea drumul la facturi. Acesta a menţionat că de săptămâna viitoare va avea discuţii cu aceşti furnizori pentru a afla în ce stadiu este refacerea facturilor emise greşit. El a declarat, duminică aceea că furnizorii sunt de vină pentru emiterea de facturi mari către români în lunile noiembrie şi decembrie.
„Cu adevărat, românii au avut facturi mari, au avut facturi mari şi noi sperăm să nu se mai întample ce s-a întâmplat în luna noiembrie şi în luna decembrie, pentru că o mare parte dintre români au avut facturi mari din cauza faptului că anumiţi furnizori, nu toţi, că nu trebuie să aruncăm anatema pe toţi, nu au aplicat legea, din diverse motive. Ba că nu au avut timp să îşi actualizeze aplicaţiile informatice, ba că s-au grăbit să dea drumul la facturi ca să nu intre într-o contabilitate, să nu factureze”, a afirmat Virgil Popescu.