Vechimea în muncă s-a scumpit de la 1 ianuarie 2025
De la 1 ianuarie 2025, vechimea în muncă a suferit o modificare semnificativă în România, având în vedere că se vor aplica noi reglementări privind calculul acesteia. Măsura vizează ajustarea sistemului de calcul al pensiilor și a altor drepturi sociale, în concordanță cu modificările legale recente.
Romanii trebuie să dea mai mulți bani pentru plata retroactivă a contribuțiilor. De la data de 1 ianuarie 2025, plata retroactivă a contribuțiilor pentru pensie va crește din cauza majorării salariului minim brut pe economie la 4.050 de lei. Astfel, angajații și angajatorii vor trebui să țină cont de aceste schimbări la raportarea și evidențierea perioadelor de activitate, ceea ce ar putea influența în mod direct valoarea drepturilor de pensionare și alte beneficii legate de vechimea în muncă.
În prezent, suma plătită pentru o lună de vechime este de 925 lei, însă odată cu creșterea salariului minim brut pe economie, contribuția va crește și ea. Astfel, contribuția va fi calculată la 25% din salariul minim brut, ceea ce va duce la o majorare semnificativă a costului achiziționării vechimii. Această schimbare va afecta persoanele care doresc să își completeze perioadele de vechime pentru pensie sau alte drepturi sociale.