Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Vasile Miriuță așteaptă un joc perfect al elevilor săi în meciul de la Sibiu, cu FC Hermannstadt: ”Mergem să câștigăm, altă vatiantă nu avem. E bine că suntem la mâna noastră și nu depindem de alții”. Miriuță a anunțat următorul obiectiv: ”Am băgat două echipe sub noi, dar acum trebuie să ne salvăm direct”

  • mai 07, 2025
  • Narcis Pohoata

Politehnica Iași dispută sâmbătă, la Sibiu, un meci vital pentru obținerea vizei de SuperLigă și în sezonul viitor. Iașiul lui Vasile Miriuță întâlnește liderul din play-out, FC Hermannstadt, în cadrul etapei a 8-a, penultima și are nevoie de o victorie pentru a se salva de la retrogradare direct, fără baraj.

Vasile Miriuță: ”Mergem la Sibiu să câștigăm. Altă variantă nu avem”

Moldovenii iau în calcul și varianta unei remize, însă în acest caz ar sta cu emoții inclusiv în ultima rundă, când în Copou va urca Petrolul, o altă formație cu probleme.

De aceea, antrenorul Vasile Miriuță speră ca elevii săi să tranșeze lupta pentru evitarea barajului încă de sâmbătă, cu o victorie în fața finalistei Cupei României. Pentru asta, tehnicianul este de părere că echipa sa trebuie să facă un meci perfect la Sibiu.

”Întâlnim cea mai bună echipă din play-out, poate ar fi meritat și ei să fie în play-off. Noi venim după un rezultat egal acasă cu Sepsi și suntem la mâna noastră. Mergem să câștigăm, altă variantă nu avem. Avem nevoie de trei puncte ca de aer. Va fi un meci foarte greu, pentru că Sibiul este o echipă bună, cu jucători de valoare, dar am mare încredere în băieții mei. Sunt conștienți și ei că ne așteaptă o partidă foarte grea. Trebuie să luăm toate punctele, un punct nu știu dacă ne avantajează. Nu va fi ușor și ca să câștigăm trebuie să facem un meci perfect”, a declarat Vasile Miriuță în cadrul unei conferințe de presă.

Laude pentru Marius Măldărășanu, dar și pentru acționarii lui Hermannstadt

Tehnicianul Iașiului a antrenat în două rânduri la Sibiu, ultima oară în 2020, când a fost dat afară. Chiar și așa, Miriuță i-a lăudat pe acționarii lui FC Hermannstadt, despre care spune că i-au creat lui Marius Măldărășanu condiții pentru a face performanță.

”Am antrenat în două rânduri la Sibiu. Chiar dacă a doua oară plecarea mea nu a fost plăcută pentru mine, am un respect pentru patronii de acolo, Claudiu Rotar și Ștefan Băcilă, care se pricep și în afaceri, și în fotbal. Până la urmă i-au oferit un climat foarte bun lui Marius Măldărășanu pentru a face performanță, un antrenor foarte bun, pe care îl respect foarte bun. Vorbesc și rezultatele pentru el”, a mai spus Miriuță.

”Trebuie să profităm”

Poli Iași s-a salvat încă din etapa anterioară de la retrogradarea directă, acesta fiind și primul obiectiv al lui Vasile Miriuță în momentul venirii în Copou. Tehnicianul își dorește însă să evite și barajul.

”Primul obiectiv al meu a fost să băgăm două echipe sub noi, iar acum ne gândim să ne salvăm direct. Mai sunt două etape, avem șansa să scăpăm direct și trebuie să profităm. E bine că suntem la mâna noastră și nu depindem de alte rezultate. Anul trecut, cu 27 am rămas în Liga I, acum nu ești sigur că rămâi cu 30”, a completat antrenorul Politehnicii Iași.

Sekou Camara revine în primul 11 al Iașiului

Miriuță va conta în meciul de la Sibiu și pe atacantul Sekou Camara, suspendat în etapa anterioară, după ce a fost eliminat în partida de la Clinceni, cu Unirea Slobozia. În schimb, tehnicianul nu va conta pe Romario Moise și Nicolas Samayoa, accidentați, în timp ce Adama Diakhaby este incert.

”Întâlnim o echipă bună, cu jucători de valoare, dar obiectivul nostru este să obținem cele trei puncte. Clasamentul este foarte strâns, de aceea e foarte greu de spus dacă ne sunt suficiente trei puncte pentru a ne salva. Vom vedea ce se va întâmpla și în celelalte partide. Important este ca noi să câștigăm la Sibiu și după aceea ne vom gândi la ultimul joc, cu Petrolul”, a punctat și atacantul Sekou Camara.

Partida FC Hermannstadt – Poli Iași, din cadrul etapei a 8-a a play-out-ului, se va disputa sâmbătă, 10 mai, de la ora 17.30, la Sibiu.

(Narcis POHOAȚĂ)