Valentine’s Day. Care este semnificația Zilei Îndrăgostiților la români
Februarie este luna iubirii la români. În 2025, Ziua Îndrăgostiților cade într-o zi de vineri, iar Dragobetele se sărbătoresc într-o zi de luni.
Deși Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români, ziua de 14 februarie a fost preluată din Statele Unite și folosită ca o ocazie în plus pentru a manifesta iubirea față de partenerii de viață.
În toate țările în care se sărbătorește Sfântul Valentin cuplurile își celebrează iubirea, fie că este vorba despre o simplă declarație de dragoste sau despre un cadou impresionant. Indiferent de tradițiile locale, Ziua Îndrăgostiților are aceași semnificație în toată lumea, și anume iubirea.
Legenda Sfântului Valentin este învăluită în mister. Valentine’s Day, așa cum o cunoaștem astăzi, își are origine atât în tradiția creștină, cât și din cea romană antică.
Ce sărbătoare alegem între Valentine’s Day și Dragobete
Alegerea între Valentine’s Day și Dragobete depinde, în mare măsură, de preferințele personale și de atașamentul față de obiceiurile locale sau față de tendințele internaționale. Un sondaj realizat de INSCOP Research relevă faptul că 26,3% dintre români preferă să sărbătorească Dragobetele, în timp ce 17,6% aleg Valentine’s Day. Alte 14,5% dintre persoane le celebrează pe amândouă, iar restul de 41,3% nu sărbătoresc niciuna dintre aceste zile.
Pentru unii, Valentine’s Day este o ocazie mai comercială și mai intens mediatizată de branduri și magazine, în timp ce Dragobetele prezintă o latură mai tradițională și mai apropiată de identitatea națională. În ultimii ani, însă, tot mai mulți români aleg să combine elemente ale ambelor sărbători, pentru a se bucura de două momente festive dedicate iubirii în luna februarie.
Paralel cu „invazia” Valentine’s Day, un segment al societății românești a dorit să-și păstreze autenticitatea și a început să promoveze Dragobetele ca alternativă autohtonă. Astfel, au apărut campanii de promovare a tradițiilor românești și evenimente dedicate acestei sărbători străvechi.