Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

„Vă implor, ajutați-mă să îmi salvez tăticul!” – mesajul unei fetițe de 8 ani, cu un tată bolnav de leucemie

  • octombrie 25, 2022
  • Diana Nechita

La doar 8 ani, Polina șterge zilnic lacrimile tatălui ei și se roagă la Doamne-Doamne să nu îl ia de lângă ea. ,,Vă rog ajutați-mă să nu îmi pierd tăticul!” sunt rândurile scrise cu durere pe o foaie de hârtie de o fetiță care abia a învățat să scrie. Sergiu e universul Polinei, singurul om din această lume pe care se poate baza, după ce mama a părăsit-o când avea doar câțiva anișori. Sergiu se luptă însă cu o boală cruntă: suferă de leucemie acută limfoblastică. E imobilizat la pat din cauza durerilor insuportabile, iar singurul ajutor pe care tatăl și fiica îl primesc este de la bunica paternă. Bătrâna s-a mutat cu ei de când bărbatul nu se mai poate descurca singur. Are grijă de fetiță și de casă.

Singura șansă, pe care o are în acest moment Sergiu, este un tratament agresiv cu citostatice. O clinică din Turcia a acceptat să se ocupe de caz, semn că sunt șanse reale de recuperare pentru tatăl Polinei. Prețul pe care familia trebuie să îl plătească este însă enorm: 60.000 de euro.

,,Nu am cum să fac rost de suma asta nici în 7 vieți! Viața e grea și scumpă! Am lucrat ani de zile în construcții atât în țară, cât și în străinătate. Am avut un contract în Franța, chiar înainte să aflu diagnosticul care mi-a curmat orice speranță. Acum trăim din pensia mea de boală și din pensia mamei mele. Abia ne ajung banii de mâncare și facturi”, ne-a povestit Sergiu printre lacrimi.

Când leucemia se ascunde în spatele unei viroze puternice

Coșmarul familiei Sandu a început în urmă cu aproximativ 3 ani. Sergiu era la lucru pe șantier în Franța când a început să aibă frecvent amețeli puternice, dureri de cap, de încheieturi, de spate. La început a pus totul pe seama oboselii. Nu își amintește să fi avut vreodată concediu.

,,Eram în Franța. M-a luat amețeala pe șantier. Slăbisem foarte mult. Nu mai aveam poftă de mâncare, aveam probleme și cu spatele, așa că am decis să vin în țară și să fac un control medical,” își amintește Sergiu.

După primul consult, și medicul a crezut că Sergiu suferă de epuizare cronică, asociată cu o viroză extrem de puternică. La prima vedere păreau simptomele unui virus. Dar, pentru siguranță, l-a supus unor investigații suplimentare. Rezultatele analizelor de sânge au indicat un diagnostic care a făcut ca cerul să se prăvălească peste el: leucemie acută limfoblastică.

Părăsit de soție după aflarea diagnosticului 

Vestea a căzut ca un fulger și asupra familiei sale. Soția sa nu a putut accepta diagnosticul și după câteva luni petrecute prin spitale alături de Sergiu a decis să se întoarcă în localitatea natală din Rusia și să își lase soțul și copilul de numai câțiva anișori să se descurce singuri cu boala și cheltuielile.

Între timp Sergiu a fost supus de urgență unui tratament cu citostatice. Timp de o lună de zile a rămas internat. Corpul său fiind extrem de slăbit nu a suportat tratamentul agresiv și au apărut complicații: o pneumonie risca să îi pună viața în pericol.

Cu ajutorul Asociației Salvează o inimă, tatăl micuței Polina a ajuns la o clinică din Turcia unde i-au fost făcute teste amănunțite și a beneficiat de un tratament personalizat pe care corpul lui firav l-a suportat.

,,O prietenă de familie știa de existența acestei asociații, de cazurile pe care le-a preluat, de oamenii pe care i-a ajutat și m-a convins să încerc și eu să adun banii de care am nevoie pentru tratament, cu ajutorul lui Vlad Plăcintă. Răspunsul lui a fost prompt, iar eu am stat nu mai puțin de 6 luni de zile în Turcia, unde medicii s-au ocupat de mine exemplar zi și noapte.”

Timp de un an de zile după finalizarea tratamentului problemele au încetat pentru Sergiu. S-a putut bucura de zile senine alături de fetița sa, ba chiar a început și să lucreze, până de curând când boala a lovit din nou…

,,Mă simt neputincios! Mă simt și vinovat față de fetița mea cu care nu pot să mă mai joc, nu mai am putere nici fizic, nici mental! Uneori devin irascibil, mă enervez repede…. Ea e copil, vrea să se joace, iar eu nu pot! Mă dor tare picioarele, încheieturile, nu mă pot deplasa singur nici până la baie, mă ajută mama care s-a mutat cu noi. În fiecare zi îmi face câte o injecție pentru durere, altfel nu pot rezista, ” mărturisește bărbatul.

La numai 33 ani, Sergiu Sandu își dorește să trăiască pentru a putea să își crească fetița. Din păcate, pentru a putea beneficia de tratament este nevoie de foarte mulți bani – 60.000 de euro.

,,Secretul în boală este să te lupți pentru a dobândi harul lui Dumnezeu. Mult folos avem din boli, este de-ajuns să le răbdăm fără cârtire și să-L slăvim pe Dumnezeu, cerând mila Lui. Sergiu are însă nevoie de fiecare dintre noi ca să poată să își ducă această luptă, are nevoie de sprijinul nostru moral, dar și financiar pentru a putea efectua tratamentul,” Vlad Plăcintă, președinte Asociația Salvează o inimă.

Pentru donații și sponsorizări din partea companiilor accesați linkul: https://salveazaoinima.ro/sergiu-sandu/

Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați numele de familie al tăticului! (Sandu)