Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași devine și în acest an epicentrul securității cibernetice
Politehnica ieșeană susține inițiativa UNbreakable, iar pe 26 februarie 2025 va găzdui competiția locală de securitate cibernetică, parte a unui program național care pregătește și testează abilitățile tinerilor pasionați de acest domeniu.
Evenimentul, care va avea loc în Sala de conferințe „Cristea Niculescu-Otin” (T1), din clădirea Rectoratului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, situată pe Bd. Dimitrie Mangeron, nr. 67, este deschis elevilor și studenților cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani și oferă oportunitatea de a experimenta provocările lumii securității cibernetice într-un mediu competitiv și educativ.
UNbreakable România continuă să evolueze și să ofere noi oportunități pentru cei interesați de securitate cibernetică. În cadrul ediției din 2025, programul introduce competiții locale și regionale de tip Capture the Flag (CTF), menite să îi pregătească și să le testeze abilitățile viitorilor specialiști.
Participanții vor avea ocazia să învețe noțiuni avansate de securitate cibernetică, să trăiască experiența competiției UNbreakable România și să interacționeze cu specialiști din domeniu.