Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Una caldă, una rece. Simona Halep s-a calificat în turul 2 la Madrid, însă Sorana Cîrstea a fost eliminată, surprinzător

  • aprilie 28, 2022
  • Narcis Pohoata

Simona Halep, locul 21 WTA, s-a calificat în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 Madrid Open, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-3, pe Shuai Zhang, locul 40 WTA.

Patrick Mouratoglou s-a aflat, joi, în loja Simonei Halep la primul ei turneu după accidentarea la coapsă suferită la Indian Wells, în luna martie. Iar fostul lider WTA a prezentat publicului rezultatul primelor săptămâni de lucru cu noul ei tehnician.

Halep va evolua în turul al doilea cu spaniola Paula Badosa, locul 2 WTA, sau cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 25 WTA. După retragerea polonezei Iga Swiatek, locul I WTA, Badosa este principala favorită a turneului, chiar dacă figurează ca fiind cap de serie numărul 2.

Tot joi, Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, a fost eliminată de spaniola Nuria Parrizas Diaz, numărul 52 mondial, în primul tur al turneului de categorie WTA 1000 Madrid Open. 

Parrizas Diaz s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2, într-o oră şi 36 de minute.