Un trăsnet a ucis un antrenor de fotbal din Bulgaria în timpul unui meci
La scurt timp după începerea meciului, un antrenor al unei echipe de fotbal din Bulgaria a murit pe teren după ce a fost lovit de trăsnet. Duminică a avut loc incidentul mortal, în timpul unui joc amical între echipele din Lessichovo și Chernogorov. Primarul din Lessichovo, Dimitar Vrinchev, a declarat presei locale că meciul de fotbal a început la ora 18.30 și la scurt timp după aceea „a început să plouă și, dintr-o dată, cerul s-a luminat”.
În vârstă de 41 de ani, Ivan Ranchev a fost ucis pe loc după ce o furtună puternică a început în timpul meciului care se desfășura la Lesichovo, în apropierea Plovdivului. O ambulanță a fost trimisă imediat la fața locului, însă medicii nu au putut face altceva decât să confirme decesul. În același timp, alți câțiva jucători au fost doborâți de trăsnetul puternic, însă aceștia nu au fost răniți grav.