Un studiu antropologic inedit despre mănăstirile din România

Rugăciunea în mănăstirile din România devine, susține antropologul Mirel Bănică, de multe ori, un sport extrem astfel încât s-a ajuns la dezvoltarea laturii economice a așezămintelor monahale. Și asta, susține cercetătorul, pentru a ține călugării ocupați. Este doar una dintre concluziile la care a ajuns antropologul după o investigație științifică în zeci de mănăstiri și schituri din toate zonele istorice a țării. Rezultatul, volumul „Între două lumi. Monahismul ortodox şi modernitatea”. Editura Polirom.

Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor a reprezentat-o ceea ce denumim generic „economia monastică”. Antropologul susține că românii ajung la mănăstire pentru perioade scurte de retragere spirituală, alții preferă duhovnicii în locul psihoterapeuților, iar cea mai numeroasă categorie este cea a vizitatorilor. Mirel Bănică spune că vocațiile monahale sunt tot mai rare și afirmă simplu – criza vocațiilor se va acutiza în mănăstiri. Iar afacerile se dezvoltă în aceste așezăminte și pentru că tinerii nu mai sunt atât de darnici cu donațiile făcute BOR. Cum a realizat investigația în mănăstiri? Violeta Cincu i-a adresat această întrebare antropologului Mirel Bănică.

N-am mers ca Mirel de la Turnu Măgurele, mai nou, cu un astfel de nume este greu să să mai ieși în spațiu public. Eu nu mai sunt de mult timp pe rețelele sociale, dar prietenii mei mă bombardează cu glume și glumițe mai inventive despre numele meu și despre ceea ce înseamnă. N-aș spune sub acoperire. Aș spune mai degrabă incognito, aș spune cu discreție, cu timiditatea, dar în același timp știu foarte bine ceea ce vreau, și anume să înțeleg direcția în care evoluează mănăstirile din România. Știu că la prima vedere nu pare un subiect foarte sexy, dar este esențial pentru înțelegerea faptului religios din România și, paradoxal, e un barometru al direcției în care se îndreaptă această țară. E oglinda societății noastre.

Unde ați fost? 

Sunt prea multe mănăstiri. M-a frânat foarte mult perioada COVID în care n-am putut să fac teren.

Am fost la peste 50 de mănăstiri și schituri risipite în toată țara. Am încercat să am o cât mai bună distribuție geografică Dobrogea, Moldova, Valahia, Transilvania, Banat. Termin cu Banatul, cu celebra mănăstire Nera, care s-a remarcat în ultimii ani în producția de produse de excepțională calitate. Iar din aceste 50 de mănăstiri, a trebuit să operez o selecție destul de strictă în cartea mea și am ales pe criterii mai degrabă de bogăție a informației, dar și de semnificație a ceea ce am aflat pe teren.

Cu ce idee a plecat cercetătorul Mirel Bănică?

Dacă aș fi la un examen academic și aș fi spus pre-concepute, nu luam examenul. Evident. Am plecat destul de liber și de complexat urmărind un fir roșu, pentru că subiectul este enorm și firul roșu, poarta de intrare într-o mănăstire, cei care ne ascultă și au fost într-o mănăstire știu că orice mănăstire un subiect în sine. Am urmărit această mică, mare, în unele cazuri, producție economică mănăstirească. Știți că unele dintre ele s-au lansat de ceva vreme cu destul de mult succes în produse cosmetice sau terapeutice sau haine, croșetează, conserve. Asta a fost prima poartă. Am vrut să văd cum mănăstirile urmează trendurile, tendința din lumea noastră. Cine s-ar fi gândit în urmă, cei care ne ascultă și au o, cum spunem noi, o anumită vârstă, ca să nu spunem că au îmbătrânit, cei care ne ascultă și au îmbătrânit, cine s-ar fi gândit că în anii 90, la Dragomirna, la Mănăstirea Petru Vodă, la Nera, la Turnu, Prahova și sunt nenumărate exemple, vom găsi astfel de de produse? Și a fost mai mult decât atât. Asta a fost partea de început. Mănăstirile sunt o comoară de informații pentru cei care vor să înțeleagă lumea în care trăim prin ricoșeu, prin faptul că ele reflectă în profunzime, paradoxal, direcția în care noi ne îndreptăm.

În ce direcție ne îndreptăm?

Primul răspuns care mi-ar fi ieșit din gură ar fi fost greșită din punct de vedere al ecologiei. Dar vedem clar cum ne batem joc de natură, ne batem joc de plante, ne batem joc de tehnologiile arhaice, ne batem joc de semințe, de arbori, ceea ce strămoșii noștri o făceau natural. Iar noi am ajuns să cumpărăm cu bani grei, pentru că ori nu mai știm, ori nu mai putem, ori pur și simplu ne e lene, am devenit prea comozi. Preferăm să nu mai fierbem un gem, dar să ne uităm un fix în același interval de timp la o producție stupidă pe internet. Iertați-mă, n-am devenit reacționar sau prea tradiționalist. Cred că așa stau lucrurile.

Economia mănăstirilor. Mănăstirile fac aceste business-uri pentru a se dezvolta, pentru a susține mitropoliile și Biserica Ortodoxă, pentru a ajuta enoriași?

În primul rând, cei care au o cunoaștere, alta decât prin tabloide și logica aceasta a scandalului, pentru că întotdeauna, mănăstirile au atras și viața religioasă a atras. În mănăstiri întâlnești de la sfinți în viață și nu glumesc, până la niște oameni care te întrebi ce caută acolo, n-aveau absolut nicio vocație pentru haina monahală. Să sperăm că se schimbă. De ce fac aceste lucruri? Dintr-o multitudine de motive. În primul rând este faimoasa rucodelie, lucrul cu mâna, călugării, spre deosebire de noi, au timp și trebuie să fie ocupați, trebuie să facă ceva. Rugăciunea este o activitate dificilă, e un sport extrem. Dacă înțelegeți, iarăși unii ce vreau să spun. E greu să te rogi, e foarte greu. Nu toți au acest har al rugăciunii și un călugăr trebuie să fie ocupat.

Unii dintre ei lucrează pentru că au niște aptitudini și niște skill-uri, cum am spune, moștenite din viața civilă. Deci fiecare face ceea ce ce știe să facă. E și această dimensiune financiară care, eu personal n-am putut să o măsor, că nici într-un magazin  nu te duci și întrebi care e cifra dumneavoastră de afaceri și cu cât rămâne și cât câștigați? Nu se poate, dar o fac și pentru că și-au dat seama că eu cred că și-au dat seama că încet-încet lumea noastră se schimbă, dărnicia se schimbă, mai este generația mea și poate încă puțin ce vine din spate. Dar cei tineri nu mai sunt atât de generoși față de așezămintele monastice și de biserici în general.

Faimoasa simfonie bizantină a raporturilor dintre stat și biserică se schimbă și ea, dar corabia, nava numită biserică și mănăstire, trebuie să ajungă la capăt, la capătul lumii, că o vrem sau nu, așa va fi, sună puțin teologic. Iar ei sunt obligați să se întrețină și în acest fel, pentru a scăpa puțin de presiunea și pentru a scăpa de presiunea lumescului, de dependența care o au față de autorități locale, oameni cu bani.