Un spectacol de-al lui Radu Afrim va deschide ediția a XVII-a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași
Un spectacol de-al lui Radu Afrim va deschide ediția a XVII-a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, care va avea loc în perioada 3-10 octombrie. Spectacolul „Ierbar”, o producție a Teatrului Național Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu” este realizată pe un scenariu dramatic de Simona Popescu și Radu Afrim.
Reprezentația a fost inspirată de „Cartea plantelor și animalelor” de Simona Popescu, premiat de UNITER pentru „Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută” (2023). În prezentarea oficială se subliniază că „Ierbar prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului într-un cadru în care coexistă cupluri tinere, cupluri de vârstă medie, dar şi cupluri în vârstă. Acestea se află în faze existenţiale diferite, dar fragilitatea, dorinţa de iubire şi de comuniune, precum şi conştiinţa că totul e efemer le impregnează fiecare gest şi acţiune. În freamătul nesfârşit al naturii putem distinge, la scară micro, caracterul infinit al universului macro care ne întâmpină cu răsărituri, apusuri şi stele, un univers deopotrivă familiar şi misterios-fascinant, de care suntem, în esenţă, inseparabili”. Spectacolul se joacă pe 3 octombrie, orele 19, biletele au fost puse în vânzare pe platforma bilet.ro.
Despre perdele, navetă între spații culturale și pețitoare de profesie
Un alt spectacol inedit este „Schimbăm perdelele” al companiei „Cultură‵n șură”, coordonată de regizorul Victor Olăhuț, care de mai bine de un deceniu s-a concentrat asupra teatrului în mediul rural. „Schimbăm perdelele” este o comedie outdoor despre întâmplările unei familii care câștigă marele premiu la loto. Norocul le basculează întreaga existență, iar ceea ce se întâmplă veți afla pe 5 octombrie, de la orele 18, în aer liber, în Grădina Botanică, partener al FITPTI. Tot acolo va evolua și trupa Teatr Uliczny „Scena Kalejdoskop” Cracovia, Polonia (sâmbătă, 5 octombrie, orele 13) în reprezentația mobilă nonverbală „Reflexii folk”, prezentată recent și la Trustul Shakespeare de la Stratford upon Avon.
Legat de spațiul britanic este și „Tea&Milk”, a cărei premieră a avut loc anul trecut la Edinburgh Festival Fringe. Spectacolul, realizat de Edith Alibec, este programat marți 8 octombrie, orele 19, la sala mică. „Tea&Milk” este povestea unei tinere care face naveta în viață între două spații culturale – România, țara natală, și UK – țara de migrație. Recunoașteți modelul?