Un salon de înfrumusețare din India trebuie să plătească 20 de milioane de rupii unei tinere din cauza unei tunsori greșite

Un salon de înfrumusețare trebuie să plătească 20 de milioane de rupii, adică 271.000 de dolari, după ce judecătorii din India i-au condamnat pe cei de la salon că au făcut o tunsoare greșită unui model. Tânăra avea contracte cu firme de produse pentru îngrijirea părului tocmai datorită podoabei sale capilare, însă salonul la care a mers nu i-a respectat instrucțiunile și i-a tăiat părul prea scurt, provocându-i o pierdere uriașă.
Conform autorității pentru protecția consumatorului, tânăra „și-a pierdut contractele și a suferit o pierdere uriașă care i-a schimbat complet stilul de viață și i-a spulberat visul de a deveni un model de top”.
„A suferit o criză psihică severă și traume din cauza neglijenței în ceea ce privește tăierea părului. În cele din urmă, și-a pierdut și locul de muncă”, spun autoritățile.