Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Un român care executa o condamnare pentru furt, într-o închisoare din Italia, a suferit multiple traumatisme și o fractură la cap, fiind în comă

  • august 16, 2023
  • Diana Nechita

Un român care executa o condamnare pentru furt, într-o închisoare din Italia, a suferit multiple traumatisme și o fractură la cap. În acest moment se află în comă, la spital.

La începutul lunii august, soția sa a fost anunțată de către responsabilii închisorii că soțul ei, din cauza unei stări de rău neprecizate, a fost transportat mai întâi la camera de gardă a spitalului din Sanremo și de acolo a fost transferat de urgență la Pietra Ligure, pentru a fi supus unei delicate intervenții chirurgicale.

Soția lui Corneliu și-a fotografiat soțul întins pe patul de spital și a informat că l-a găsit la terapie intensivă ”în stare jalnică”. Întrucât era inconștient, femeii i s-a cerut să semneze formularul de acord privind donarea de țesut muscular scheletic, care vizează tocmai operația la nivel cranian.