Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Un rănit și un mort în urma unui accident rutier în Suceava

  • noiembrie 29, 2021
  • Diana Nechita

Duminică, o persoană a murit şi o alta a fost rănită după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat de pe podul care peste râul Moldova care face legătura între localităţile Baia şi Bogata. În urma accidentului au rezultat două victime, un tânăr în vârstă de 17 ani şi un bărbat în vârstă de 41 de ani. Tânărul de 17 ani a primit îngrijiri la faţa locului şi a fost ulterior transportat la spital. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost găsit în stare de inconştienţă, i s-au aplicat manevre de resuscitare la care nu a răspuns şi a fost declarat decesul.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare şi ambulanţă SMURD B2), o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, iar în sprijinul acestora a ajuns un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.