Un orădean, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și trafic de minor, s-a spânzurat în penitenciar
Un orădean, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și trafic de minor, s-a spânzurat în penitenciar. Omul a fost găsit mort în propria celulă, marți seara, 19 aprilie. Personalul Penitenciarului a aplicat manevre de resuscitare, care au fost continuate de echipajele SMURD sosite la fața locului, însă fără succes.
„La nivelul instituţiei a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului, iar despre decesul persoanei custodiate, conducerea Penitenciarului Oradea a anunţat: familia decedatului, judecătorul de supraveghere, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor şi Serviciul de Medicină Legală, care efectuează cercetări în cauză”, transmite purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, subcomisar de poliție penitenciară, Adina Bîrda.