Un incendiu produs la un hotel din Eforie Sud a dus la evacuarea a 16 persoane de pe acoperiș
Marți dimineață, un incendiu s-a produs la un hotel din Eforie Sud. 16 persoane, dintre care cinci copii, au fost coborâte de pompieri de pe acoperişul imobilului. O persoană intoxicată cu fum a fost transportată la spital de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ), persoana fiind conştientă și cooperantă.
Printr-un apel la numărul de urgență 112, în jurul orei 4:00, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un hotel din Eforie Sud (demisol + parter înalt, 44 de camere), unde exista o degajare mare de fum. La fața locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere, două autoscări, o maşină de descarcerare, trei SMURD, două ambulanţe SAJ, un total de 40 de pompieri.
,,La momentul respectiv în hotel se aflau aproximativ 83 de persoane (79 de turişti, 4 angajaţi ai hotelului), dintre care 47 s-au autoevacuat, iar 36 au fost evacuate de către echipajele de la faţa locului. Dintre cele 36 de persoane, 16 (11 adulţi, 4 copii şi un sugar) au fost coborâte de pe acoperişul hotelului. O singură persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ, conştientă, cooperantă”, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Constanţa.