Un bărbat infectat cu COVID, care a fugit din spital, a fost găsit decedat pe marginea unui drum
Un bărbat de 64 de ani, infectat cu COVID-19 şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, a fugit din unitatea medicală. Acesta a fost găsit decedat pe marginea unui drum, la doar câţiva kilometri de localitatea de domiciliu. Conform datelor transmise de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Mihaela Manoliu, bărbatul a fost observat de un trecător care a anunţat că în acea zonă se află o persoană posibil decedată.
„Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea Micleşti, a fost găsit pe marginea drumului de un trecător. Echipajul medical care a intervenit la faţa locului a constatat decesul bărbatului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.