Un bărbat din Anglia a fost ”gătit de viu” într-un cuptor industrial, în timp ce striga disperat după ajutor și i se topea pielea
Alan Catterall, în vârstă de 54 de ani, a avut parte de una dintre cele mai îngrozitoare decese imaginabile, după ce a rămas blocat într-un cuptor industrial de la fabrica de caiace Pyranha Mouldings din Cheshire, pe care l-a pornit apoi din greșeală un coleg de muncă, scrie Daily Star.
Alan a fost însărcinat să curețe plasticul din cuptor și a intrat în utilaj să-și facă treaba. Un coleg, Mark Francis, a trecut la scurt timp prin fața cuptorului și, neștiind că Alan se afla înăuntru, a închis ușa și l-a pornit.
Pe măsură ce temperatura cuptorului urca, Alan a încercat cu disperare să se elibereze, lovind cu o rangă în pereții utilajului pentru a atrage atenția cuiva.