Un bărbat decedat a fost adus cu o mașină particulară, la Spitalul „Victor Babeș” din București
Luni, un bărbat decedat a fost adus cu o mașină particulară, la Spitalul „Victor Babeș” din București. Trei persoane care se aflau în mașină au solicitat ajutorul cadrelor medicale. Medicii de gardă au constatat însă că bărbatul este mort și, conform procedurilor, aceștia au chemat poliția. Persoanele aflate în mașină au spus că au adus pentru evaluare un pacient în vârstă de 79 de ani, cu domiciliul în București. Aceștia l-au prezentat ca având o stare generală extrem de gravă, fiind suspect de COVID-19.
Echipa de medici de gardă – un infecționist și un specialist ATI – au constatat că pacientul a fost adus decedat la spital. În această situație, conform procedurii, personalul medical a apelat serviciul 112 pentru a anunța evenimentul, iar în circa 10 minute la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție. După verificarea documentelor aduse de cei care însoțeau pacientul, s-a constatat că acesta suferea de multiple afecțiuni neurologice și cardiovasculare cronice.