Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Un bărbat de 42 de ani, fiu al unui fost procuror, s-a aruncat de la etajul 9 al blocului unde locuia

  • martie 15, 2022
  • Diana Nechita
poliția

Un bărbat care avea vârsta 42 de ani s-a aruncat de la etajul 9 al blocului unde locuia. Acesta locuia în centrul municipiului Focşani. El este fiul unui fost procuror, în prezent avocat în oraş. Din primele informații a rezultat că bărbatul avea probleme de sănătate.

„În această dimineață, în jurul orei 5:24, Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată cu privire la faptul că pe Bulevardul Unirii din municipiul Focșani se află o persoană căzută, posibil decedată. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani împreună cu un echipaj medical s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, găsind un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Focșani. În urma evaluării efectuate de către echipajul medical s-a constatat decesul bărbatului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, iar pentru stabilirea cauzelor acestuia urmează să fie dispusă efectuarea unei necropsii”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.