Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino
Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Bărbatul a luat picioarele de la rampa de deşeuri infecţioase a unităţii medicale.
Potrivit unor surse judiciare citate de news.ro, poliţiştii au fost sesizaţi, luni, că un bărbat a sărit gardul Spitalului Cantacuzino, ajungând în curte şi apoi la rampa de deşeuri infecţioase, de unde a furat trei picioare umane, care fuseseră amputate şi care erau ambalate în saci biologici. Pe drum, el ar fi lăsat unul dintre picioare, acesta fiind găsit de un cadru medical, care a anunţat conducerea spitalului. Poliţiştii fac cercetări în acest caz, încercând să îl găsească pe bărbat.
În continuare se fac verificări cu privire la clarificarea cu exactitate a situației de fapt și depistarea autorului”, au declarat surse din anchetă.