Un bărbat a furat 25.000 de lei dintr-un seif al unei săli de joc din Nicolina

Polițiștii ieșeni sunt în căutarea unui bărbat din Iași care în noaptea de 23 iulie, la ora 23:00, a jefuit o sală de jocuri de noroc din cartierul Nicolina. Bărbatul ar fi jucat câteva ore la aparate, a pierdut o sumă importantă de bani și, supărat fiind că a rămas fără bani, acesta ar fi amenințat personalul din incintă și ar fi furat o sumă importantă de bani din seiful sălii de jocuri. Polițiștii ieșeni estimează că bărbatul ar fi fugit cu aproximativ 25.000 de lei, după care s-a făcut nevăzut.
„La data de 23 iulie, în jurul orei 23:00, polițiștii Secției 5 Poliție Iași au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi sustras banii dintr-un seif dintr-o sală de jocuri de noroc. În momentul comiterii faptei, în incintă se aflau doar bărbatul și angajata sălii de jocuri de noroc”, au declarat reprezentanți ai Poliției Iași.
Polițiștii ieșeni au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cercetările continuă în vederea identificării autorului și tragerii acestuia la răspundere penală.