Un băiat de 18 ani din Botoșani s-a înecat în piscină la Cornișa
Un băiat în vârstă de 18 ani din Flămânzi a murit după ce s-a înecat în piscină la Parcul de Agrement Cornișa.
Acesta a fost preluat de echipajele medicale ieri după-amiază. Tânărul se afla în bazinul exterior în zona în care apa are între 1,6 – 1,8 metri. La un moment dat a început să se simtă rău. Două persoane l-au observat, dar au crezut că stă cu capul în apă.
Când s-au apropiat au văzut că băiatul nu respiră și au anunțat salvamarii, care l-au scos la mal. După miezul nopții, tânărul a decedat.