Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Trupa Vama vine la Iași, pe 27 august

  • iulie 22, 2021
  • Narcis Pohoata

Cei care apreciază muzica trupei Vama au motive de satisfacție. Solistul Tudor Chirilă și colegii săi vor concerta în 10 orașe, începând cu data de 29 iulie, iar concertele sunt programate să aibă loc în spaţii neconvenţionale.

Turneul va începe pe 29 iulie, cu un concert la Arenele Romane din București și se va încheia la sfârșitul lunii august. Ultimele trei locuri în care vor avea loc concerte vor fi comunicate ulterior.

Pe final de turneu, trupa Vama va concerta și la Iași, pe 27 august, la Senzoria (zona de agrement Ciric).

Vor fi puse în vânzare câte 2.000 de bilete pentru fiecare dintre spaţii. Biletele pot fi cumpărate de pe entertix.ro şi iabilet.ro, la preţurile de 49 şi 79 de lei.

„Ne-am zis să încercăm mai mult decât un turneu cu zece concerte, să oferim oamenilor muzica noastră în spaţii frumoase unde se pot crea comunităţi de o zi. Spaţii în care oamenii să se întâlnească, să se răcorească, să vorbească, să cumpere o carte, să bea o cafea bună sau să se tolănească la umbră şi să nu facă nimic până la concert. Ne e dor să cântâm, dar mai mult decât asta sau poate la fel de mult ne e dor să vedem oamenii împreună bucurându-se de o zi cu diverse activităţi şi să fim alături de ei. Aşa că muzica noastră a devenit un pretext pentru Vama Neconvenţional”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de socializare.

Pe 29 iulie, grupul va concerta la Arenele Romane din Bucureşti, apoi va începe seria de concerte, pe 31 iulie, la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Vor urma pe 1 august – Cetatea din Oradea, 6 august – Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, 7 august – Cetatea Rupea, 14 august – Faber Comunity din Timişoara, 21 august – Muzeul Astra din Sibiu, 27 august – Senzoria (zona de agrement Ciric) din Iaşi.