Trimis în judecată în dosarul stimulatoarelor reutilizate, cardiologul Dan Tesloianu pledează nevinovat: „Am în spate ani de experiență”
Medicul cardiolog Dan Tesloianu se afla la consultații când a aflat că a fost trimis în judecată de Parchetul General. Vestea l-a surprins și pe avocatul doctorului.Acuzațiile aduse lui Dan Tesloianu sunt de abuz în serviciu în formă continuată (185 de acte materiale) și luare de mită. În același dosar a fost trimis în judecată și medicul Eduard Belu, de la Spitalul Militar din Brașov, pentru complicitate la abuz în serviciu. El este cel care i-a furnizat lui Dan Tesloianu 24 de stimulatoare cardiace.
Procurorii susțin că, în perioada aprilie 2018- mai 2022, în calitate de medic primar în cadrul Clinicii de Cardiologie a Spitalului „Sfântul Spiridon”, Dan Tesloianu a procedat la implantarea a 185 de pacienți cu dispozitive medicale (stimulatoare și defibrilatoare) de unică folosință, dar extrase de la cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște. Acesta a ignorat riscul de a provoca probleme medicale grave pacienților, reutilizând și resterilizând dispozitivele, lucru interzis de legislația primară, susțin procurorii.
Cum răspunde acuzațiilor medicul cardiolog Dan Tesloianu?
„În fața judecătorilor și în fața tuturor voi pleda nevinovat. Argumentele sunt de natură științifică, utilizarea dispozitivelor resterilizate fiind o practică documentată de tratatele de specialitate din întreaga lume. Punctual, în cazul de față, argumentele se regăsesc în expertizele medico-legale deja efectuate în dosar. Deci sunt argumente pur practice, obiective, nu subiective”, a declarat Dan Tesloianu. La întrebarea dacă, în calitate de medic, a încălcat jurământul lui Hipocrate sau a pus în pericol viața pacienților în vreun moment, acesta a răspuns scurt:„Nu consider că am făcut acest lucru și sunt convins de asta. Am în spate ani de experiență și, repet, nu consider că am încălcat jurământul lui Hipocrate și nici că am pus în vreun moment în pericol viața acestor pacienți. Nu consider că am pus în pericol viața pacienților pe care i-am tratat și pe care îi tratez. Cred că cel mai imposibil de învins argument este adevărul. Acestea vor fi argumentele pe care ne vom baza apărarea. Adevărul.”
20 de persoane s-au constituit parte civilă și cer despăgubiri
Rechizitoriul precizează printre consecințe și vătămarea intereselor legitime ale Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași prin crearea unui prejudiciu material în valoare de 2 milioane de lei, precum și vătămarea drepturilor persoanelor care au fost implantate cu dispozitive medicale reutilizate, respectiv a dreptului pacienților la sănătate. În același timp, Dan Tesloianu a încălcat și dreptul legal al pacientului de a fi informat.
20 de persoane solicită cardiologului sume care variază de la câteva zeci de mii de lei până la un milion de euro. Printre cei care cer daune se află și un bărbat care a declarat procurorilor că, la o lună și două săptămâni de la implantarea dispozitivului, soția sa a murit, motiv pentru care se constituie parte civilă. Procurorii menționează că, în cazul a 70 de pacienți care au decedat, nu există constituiri de părți civile, părți vătămate sau martori.
Pentru a acoperi prejudiciul cauzat părților civile și cheltuielile judiciare, procurorii de la Parchetul General au pus sechestru pe mai multe bunuri deținute de Dan Tesloianu: un apartament, două case și șapte terenuri. S-a pus sechestru și pe 35 de tablouri care aparțin cardiologului și care se află acum în custodia Muzeului de Artă din Iași.
–