Trenul metropolitan: a fost prelungit termenul pentru cererile de finanțare
Ministrul Transporturilor a emis recent un ordin prin care a prelungit termenul pentru depunerea cererilor de finanțare în vederea înființării de trenuri metropolitane în marile orașe ale țării. Doar Clujul și Oradea au proiectele tehnice pregătite, în timp ce restul orașelor mari sunt în faze incipiente cu realizarea documentației.
Noul termen este 31 decembrie 2025, prelungirea fiind făcută cu 6 luni. Autoritatea centrală spune că această decizie a fost luată în urma solicitărilor venite din mai multe orașe ale țării, inclusiv din partea Iașului care, în acest an, a ratat adjudecarea licitației pentru identificarea unui proiectant la nivel de studiu de fezabilitate.
Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMPTI) intenționează să depună un proiect revizuit la Minister: fără linia de cale ferată nouă spre Aeroport și, posibil, fără cele două pasaje din vestul (Păcurari) și estul (bariera Tomești) orașului. Aceste lucrări au un grad de complexitate mai mare, iar AMPTI nu are siguranța că proiectele tehnice pot fi finalizate în cel mult 6 luni – o nouă licitație pentru întocmirea studiului de fezabilitate va fi lansată în aceste zile, după cum a anunțat „Ziarul de Iași”.