Trei din trei! Pugiliștii de la CSM Iași și-au asigurat trei medalii la Cupa României pentru cadeți de la Arad
În aceste zile au loc la Arad întrecerile Cupei României la box pentru cadeți, competiție la care participă și trei pugiliști de la Clubul Sportiv Municipal Iași.
Toți cei sportivi ieșeni pregătiți de Radu Zarif, Benone Marcu și Dragoș Marin și-au asigurat cel puțin o medalie de bronz și vor boxa pentru calificarea în finală.
La categoria 38,5 kg, Nicholas Boncu a câștigat primele două meci
uri și s-a calificat în semifinale. În primul tur l-a învins pe arădeanul Otvos Daniel, iar în sferturi a trecut prin abandon în prima repriză de Calu Armando, din Medgidia.
Tot la 38,5 kg s-a calificat în semifinale și Sebastian Toader. Acesta a câștigat primul meci cu Miuță Dumitru (Horezu Vâlcea), iar în sferturi l-a învins prin abandon în prima repriză pe Alexandru Rafael, de la Olimpia București.
Interesant este faptul că ambii sportivi de la CSM se vor duela astăzi pentru calificarea în finală, în al doilea meci al galei care va începe la ora 16.00.
Al treilea medaliat de la CSM Iași este Marian Petrache, acesta asigurându-și prezența pe podiumul categoriei 44,5 kg după victoria din sferturi cu Cioabă Samuel, de la Năvodari.
Petrache va boxa în semifinale cu Stan Alexandru Cosmin, de la Călărași.
(Narcis POHOAȚĂ)