Tragedie în timpul unui meci de fotbal. Un suporter al unei echipe a căzut din tribună şi a murit
Un meci de top din Argentina a fost abandonat după ce un fan a căzut la moarte dintr-o tribună de pe stadion, anunță BBC. Liderii Primer Division, River Plate, jucau împotriva Defensa y Justicia pe stadionul Monumental din Buenos Aires când a avut loc incidentul.
Arbitrul Fernando Rapallini a suspendat meciul în timp ce polițiștii și pompierii au izolat zona. Oficialii River Plate au spus că suporterul „a murit pe loc” și că o anchetă despre acest meci este în curs.
Partida a fost suspendată după 26 de minute, iar locul a fost evacuat în urma incidentului. River Plate, în prezent pe primul loc în clasament, a precizat că agenţiile de securitate şi unitatea fiscală specializată în evenimente de masă au demarat anchete.