Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Tradiții de Paște în Săptămâna Patimilor. Obiceiuri din Regiunile României

  • aprilie 15, 2025
  • Diana Nechita

Obiceiurile creștinilor pentru Săptămâna Paștelui au multe asemănări, dar și tradiții consacrate strict anumitor regiuni. Dar toate au în comun bucuria familiilor de a fi împreună. Paștele, cea mai importantă sărbătoare de pretutindeni, este prilejul cu care cei plecați se întorc acasă, iar satele, chiar și cele mai mici, prind viață, însuflețite de agitația și pregătirile oamenilor.

Oltenia – cănuțe de Joimărele și „strigatul morților” la Salcia

În Joia Mare, se pregătește cozonacul și pasca, iar ouăle se înroșesc sau se încondeiază cu modele naturale, un obicei realizat de bărbați în multe din localitățile oltenești de sub munte. Într-un sat din Dolj, Salcia, are loc un ritual aparte, în care femeile aprind focuri pe morminte și își „strigă” morții pentru a-i călăuzi spre lumină. În unele locuri din Oltenia se păstrează încă tradiția conform căreia cine se scaldă de trei ori în apă rece în Vinerea Mare va fi sănătos tot anul.

În Gorj, există tradiția de a oferi de cănuțe în Joia Mare, pomenite pentru cei adormiți, cel mai adesea copiilor. Cănuțele sunt însoțite de lumânare și flori și au suc dacă sunt împărțite copiilor și vin dacă sunt primite de adulți.

Banat – mitul Joimăriței

În Banat, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Mare este Joia Mare. În credința locală, ziua este dedicată Joimăriței, un personaj mitologic care umbla prin sate și le pedepsea pe fetele care nu-și terminau torsul lânii până în acea zi.

De Joia Mare, localnicii aprind focuri în cimitire pentru a lumina drumul sufletelor celor trecuți în neființă.

Crișana – toaca alungă spiritele rele

În Crișana, încă există obiceiul de a bate toaca în Joia Mare pentru a purifica spațiul și a alunga spiritele rele. Ramurile de salcie sfințite în această perioadă sunt păstrate în case pentru protecție pe tot parcursul anului.

Maramureș – curățenie și ospitalitate

Gospodăriile din Maramureș se pregătesc încă de la începutul Săptămânii Mari, atât în casă, cât și în curte. Curățenia este văzută ca o formă de respect față de sărbătoare și față de oaspeții care vor veni în vizită. Maramureșenii primesc adesea oaspeți din toată țara și de Paști, dar și în săptămâna Patimilor, oameni dornici să le cunoască obiceiurile.