Tony da Silva, după startul ratat de sezon: ”Am irosit multe ocazii, iar fotbalul te pedepsește. Dacă aveam luciditate în fața porții, rezultatul ar fi fost altul”

Poli Iași a debutat cu stângul în noul sezon al Ligii 2, fiind învinsă de Ceahlăul Piatra Neamț, pe propriul teren, scor 0-1 (0-0). Ieșenii au avut marile ocazii, au ratat și cu poarta goală în prelungiri, au jucat aproape un sfert de oră în inferioritate numerică, dar s-au văzut învinși după un gol primit pe contraatac de Carl Davordzie (64).
Tony da Silva, nemulțumit de golul primit și de ratările nepermise. ”Sunt frustrat. Am irosit multe ocazii, iar fotbalul te pedepsește”
După meci, antrenorul Iașiului, Tony da Silva, s-a arătat deranjat de două aspecte. Tehnicianul a subliniat că golul a fost primit mult prea ușor, pe un contraatac marcă înregistrată a lui Davordzie, din pasa lui Patrick Petre. De asemenea, Tony a pus eșecul și pe seama ratărilor nepermise ale elevilor săi, în special din prelungiri, când Opriș și Ștefanovici au trimis peste poarta goală, din câțiva metri.
”Sunt un pic frustrat, pentru că am primit golul prea ușor. Noi toată săptămâna am știut că atacantul Ceahlăului este valoros, am lucrat aceste faze. Am primit golul mult prea ușor. Dar nu am ce să le reproșez băieților, pentru că s-au bătut, au alergat, au luptat. Dar la câte oportunități am avut, în special la final, trebuia să dăm gol. Am avut cel puțin două ocazii uriașe, cu poarta goală. Am ratat multe ocazii, iar fotbalul te pedepsește”, a declarat Tony da Silva.
”Ne-au lipsit patru jucători importanți”
Tehnicianul portughez a vorbit și despre omogenitatea formației nemțene, care și-a păstrat nucleul din sezonul trecut, în special în ofensivă și a subliniat că i-au lipsit jucătorii absenți în prima rundă.
”Mergem înainte, asta le-am spus și jucătorilor. Este nevoie să învățăm cât mai repede ce este Liga 2, un campionat foarte echilibrat. Noi am debutat mulți jucători tineri, Hrib, Olaru, Opriș. Îmi pare rău că nu am avut atacant pe bancă. Au lipsit Camara, care are probleme cu viza, Tiehi, căruia nu i-a venit cartea verde, Ghindovean, un jucător care cunoaște bine Liga 2, Ofori. Noi pe bancă am avut doar copii, fundași. Asta e realitatea. Conducerea știe de ce are nevoie echipa. Dacă aveam luciditate în fața porții, scorul era altfel. Aștept în următoarele meciuri să intre Camara, Tiehi, Ghindovean, Ofori, jucători care dau greutate echipei”, a mai spus Tony da Silva, care a apreciat faptul că galeria i-a aplaudat pe jucători la final: ”Îmi pare rău că nu le-am putut oferi suporterilor o victorie. Ei iubesc echipa, au venit să ne susțină. Iar la final galeria i-a aplaudat pe jucători. Au văzut că băieții au luptat și au dat totul. Repet, sunt un pic frustrat de cum am luat golul. Trebuie să fim mai agresivi la dueluri. pentru că am muncit toată săptămâna. Jucătorii știau că se va întâmpla așa. Trebuie să fim mai agresivi la prima minge și la mingea a doua”, a completat Tony.
În etapa viitoare, a 2-a, Poli Iași va juca în deplasare cu nou-promovata FC Bacău, echipă pregătită de fostul antrenor al formației din Copou, Costel Enache. Acesta din urmă a stat pe banca echipei ieșene în sezonul 2021-2022, dar nu i-a fost prelungit angajamentul, la începutul sezonului promovării fiind adus Claudiu Niculescu în locul său. La rândul său, Clau-gol a fost înlocuit după câteva etape cu Leo Grozavu, cel care avea să readucă Iașiul în SuperLigă, în 2023.
Marco Veronese: ”Nu e important cum începi, ci cum te prezinți din decembrie încolo”
După meci, antrenorul italian al Ceahlăului, Marco Veronese, care a câștigat duelul stranierilor cu Tony da Silva, a ținut să puncteze că e mai important cum se prezintă echipa sa în ultima parte a sezonului regular, nu acum, făcând referire la eșecurile din stagiunea trecută.
”Am început mai bine față de anul trecut, dar sezonul e lung. Nu e important cum începi, ci cum te prezinți din decembrie încolo. Au venit jucători buni, cu comportament bun. Încercăm să ne îmbunătățim jocul. Anul trecut a fost totul nou. Știm destule lucruri despre Poli Iași, dar realitatea e diferită. Încercăm să obținem mai mult decât anul trecut. Muncim bine și în condiții bune”, a declarat Marco Veronese.
(Narcis POHOAȚĂ)