Toată populația din Wuhan, de 11 milioane de oameni, va fi testată de COVID
Autoritățile din orașul Wuhan vor începe să testeze întreaga populație. Măsura a fost adoptată după ce au fost depistate șapte cazuri de Covid cu transmitere locală. În prezent, China se confruntă cu unul dintre cele mai mari focare din ultimele luni, cu 300 de cazuri depistate pe parcursul a zece zile.
În jur de 15 provincii din întreaga țară au fost afectate, ceea ce a dus la impunerea unor măsuri de testare în masă și a unor restricții. Autoritățile sunt îngrijorate și au atribuit răspândirea virusului variantei Delta, care este foarte contagioasă, și sezonului turistic intern. Anunțul despre Wuhan a venit în momentul în care China a raportat 90 de noi cazuri de Covid, marți.