Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

THE TELEGRAPH: Doi frați gemeni au convins un oraș românesc să salveze un monument datând din cel mai întunecat capitol legat de masacrul a 13.500 de evrei

  • octombrie 02, 2023
  • Cincu Violeta

Zeci de ani, o clădire a poliției din Iași a rămas trista amintire a unuia dintre cele mai întunecate capitole din istoria României.
În curtea sa, în iunie 1941, aproximativ 13.500 de evrei – reprezentând peste o zecime din populația orașului – au fost reținuți și măcelăriți de o mulțime formată din polițiști, soldați și localnici, iar alte câteva mii au fost lăsați să moară în așa-zisele trenuri ale morții.
După mai bine de 80 de ani de la acele evenimene, România se împacă treptat cu trecutul său legat de genocid, dar puțini români știu mai multe despre masacrul care a avut loc în acest oraș universitar liniștit.

Consiliul Județean plănuise să transforme secția de poliție într-o clădire de birouri, iar curtea de tristă amintire să devină loc de parcare. Dar o neobișnuită campanie lansată de doi frați gemeni a silit autoritățile să-și revizuiască planul, salvând clădirea din ghearele buldozerelor, ceea ce a dus la crearea unui nou muzeu unde se predă istoria pogromului.
Alexandru și Andrei Muraru au aflat pentru prima oară de ororile pogromului din Iași de la bunicul lor, care, student fiind în vârstă de 20 de ani, fusese martor la această tragedie.

Stând de vorbă cu nepoții săi, el își amintea cum mergea pe strada principaală din Iași la câteva zile după măcel. “El ne-a spus că a văzut râuri de sânge scurgându-se din clădirea poliției”, a declarat pentru The Telegraph Alexandru Muratru. “O imagine terifiantă”.

Muraru, un parlamentar care este totodată istoric, spune că împreună cu fratele său, Andrei, care este ambasadorul țării la Washington, s-au numărat printre puținii oameni la curent cu sfâșietoarea poveste a masacrului din 1941.
Românii crescuți pe vremea regimului comunist nu au învățat niciodată ceva despre pogromul de la Iași, supraviețuitorii nu prea vorbeau despre asta, iar comunitatea evreiască din România, care, în 1941, forma jumătate din populația țării și avea 127 de sinagogi, astăzi numără doar 300 de oameni.

Dorind să afle mai multe despre cele întâmplate la Iași, Muraru a obținut o bursă la Muzeul Holocaustului din Washington D.C.
“Era foarte șocant, pentru că era mai ușor să faci cercetări la Washington decât în România și din cauză că ei (americanii) dețineau toate arhivele românești”, spune el.
Studia la Washington pe vremea când l-a cunoscut pe Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel, despre care el spune că ar fi fost cel cu ideea “creării unui monument special în clădirea secției de poliție”.
Ororile aflate de el despre pogrom l-au hotărât și mai mult să facă în așa fel, încât acest masacru, și totodată implicarea României, să nu fie uitate.