The New York Times: „Joe Biden trebuie să părăsească cursa”
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă.
Într-un editorial publicat vineri seară şi intitulat „Pentru a servi ţara, preşedintele Biden trebuie să părăsească cursa” pentru Casa Albă, The New York Times l-a descris pe Joe Biden drept „umbra unui lider”, după ce preşedintele în vârstă de 81 de ani „a picat propriul său test”.
De nerecunoscut, Joe Biden a înghiţit cuvinte, nu a terminat anumite propoziţii şi a privit în gol în timpul duelului televizat de joi cu predecesorul său republican, scrie The New York Times, conform News.ro.
„Domnul Biden a fost un preşedinte admirabil. Sub conducerea sa, naţiunea a prosperat şi a început să abordeze o serie de provocări pe termen lung, iar rănile deschise de Trump au început să se închidă. Dar cel mai mare serviciu public pe care Biden l-ar putea face astăzi ar fi să anunţe că nu va candida la realegere”, mai notează New York Times.