SUA avertizează Rusia despre consecințele folosirii unor arme chimice sau biologice în Ucraina
Miercuri, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a purtat discuții cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, în primul contact oficial la nivel înalt între cele două ţări după invazia rusă în Ucraina.
Conform comunicatului, Jake Sullivan „l-a avertizat pe generalul Patruşev cu privire la consecinţele şi implicaţiile unei eventuale decizii a Rusiei de a recurge la arme chimice sau biologice în Ucraina”.
Consilierul preşedintelui Joe Biden a „reiterat opoziţia fermă şi clară a SUA faţă de invadarea gratuită şi nejustificată a Ucrainei de către Rusia” şi a promis să „continue să facă Rusia să plătească preţul pentru aceasta”. De asemenea, el a reiterat „susţinerea faţă de apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei şi întărirea flancului estic al NATO”.