Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” au început, luni, noul an universitar
Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” au început, luni, noul an universitar. Ceremonia de deschidere a fost organizată în Aula „George Emil Palade”. La începutul festivităţilor, rectorul UMF le-a urat bun venit tinerilor angrenați în procesul educațional, între care 10.000 de studenţi, 4.000 de medici rezidenţi, 500 de doctoranzi şi 400 de masteranzi.
UMF Iaşi, cu o istorie de 145 de ani de excelenţă în educaţia medicală, are astăzi 4 facultăţi, 11 specializări de licenţă şi 8 programe de master, precum şi program de doctorat în domeniile Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie. Sunt, în total, 550 de studenţi în anul I la Medicină în limba română, 200 la Medicină în limba engleză şi 150 la Medicină franceză, 170 – la Medicină dentară în limba română, 70 la Medicină dentară în limba engleză şi 100 la Medicină dentară în limba franceză, 80 la specializarea Farmacie, în limba română şi 20 în limba engleză, la specializarea Bioinginerie – 90, iar la Asistenţă medicală Generală – 120.
Alți 500 de studenţi au ales, în acest an, una dintre specializările cu durata studiilor de trei ani, respectiv Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, atât în română, cât şi în engleză, Nutriţie şi Dietetică, Tehnică Dentară, Asistenţă de profilaxie stomatologică, Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic.
Acestor programe de studii de trei ani li s-a adăugat în acest an o nouă specializare, unică la nivel naţional, adresată viitorilor profesionişti în domeniul diagnosticării şi tratării tulburărilor auditive, de echilibru şi conexe. Este vorba de Audiologie şi protezare auditivă, cu 30 de studenţi.