Revista Capital a publicat TOP 300 Cei Mai Bogați Români, top ce clasifică cei mai bogați oameni de la noi din țară. Antreprenorul  Ștefan Mandachi figurează în top pe poziția 100. Ștefan Mandachi este cunoscut pentru cauzele umanitare în care s-a implicat în timpul pandemiei de Coronavirus cât și pentru sprijinul oferit refugiaților ucrainieni în urma invaziei rusești, găzduind gratuit în hotelul pe care îl deține la Suceava un număr de 5200 refugiați și peste 700 animale din Ucraina.

„Prin anii 90, pe când eram un copilandru, l-am întrebat pe tata care este cel mai eficient mod ca să ajuți un om. Să-i oferi un loc de muncă stabil. Doar așa îl ajuți. Pe atunci, nu am înțeles ce voia să zică. Acum, după atâția ani pe baricadele antreprenoriatului, mi-e mai limpede teoria lui. Totuși, persistă o întrebare, care nu-mi dă pace de multă vreme: CARE ESTE ADEVĂRATA DATORIE A UNUI ANTREPRENOR?

Are omul cu mulți bani obligații morale suplimentare? Are vreo sarcină în surplus în raport cu comunitatea sau cu cei fără posibilități?

De curând, am vândut două dintre afacerile mele importante, în care am investit muncă și nopți nedormite. Am tras linie și am făcut o analiză tehnică și o retrospectivă obiectivă, din care s-a desprins o concluzie esențială: cifrele sunt cel mai cinstit predicator. Nimeni nu poate ține o pledoarie mai elocventă decât cifrele.

Ca idee: în ultimii cinci ani, atenție, AM PLĂTIT TAXE ȘI IMPOZITE în valoare 120 MILIOANE LEI (inclusiv francizele). Aproape 25 MILIOANE EURO, banii lichizi intrați în conturile statului! Câte școli, câte spitale, câte aeroporturi, câți km de autostradă sau câți km de căi ferate se pot face cu zeci de milioane? Sub umbrela brandului nostru lucrează, atenție, 1200 ANGAJAȚI! Nu zece, nu o sută sau două sute, ci o mie două sute! Pe lângă salarii, în 2022, doar angajații din compania mea au primit bonusuri în valoare de 3 milioane lei.

În ultimii cinci ani, cifra de afaceri pe brand, a ajuns la 1 MILIARD DE LEI (1000 de milioane!), fiscalizarea fiind o regulă cvasi-obligatorie (dacă nu primești bon fiscal, primești pe loc 100 euro). Firma noastră a primit locul 1 în topul pe județ timp de 6 ani consecutiv.

Acum mă întreb: să generezi o idee de la zero care să aducă atâta bănet în buzunarul statului, cu o muncă fără întrerupere, de dimineața până seara, timp de 11 ani, cum se poate defini? Nebunie, sacrificiu, datorie împlinită? Până la urmă, cum ar putea un antreprenor să contribuie la dezvoltarea țării (sau la binele comun, să spunem) mai concret? La ce ar fi nevoie de alte zorzoane, de alte povești? Cifrele sunt cele mai integre, numerele nu știu să mintă.

Atâta vreme cât antreprenorul respectă la milimetru legea, achită impozite și taxe sistematic, și-a făcut sau nu datoria? Dacă generează locuri de muncă pe termen lung, degrevând statul de această grea responsabilitate, și-a făcut sau nu datoria? Uneori, fatalitatea antreprenorului este că nu poate spune ”stop”. Omul de afaceri nu se poate opri din tumultul visurilor lui cu una cu două, bătând din palme. Orice este nou, orice este provocator, îi activează butoanele competiției, dezlănțuind un monstru interior și lacom, care nu poate fi stăvilit. Da, antreprenorul devine lacom, e o realitate. Ai nevoie de tot mai mult și tot mai mult. Chiar și atunci când ajuți. Efectiv, nu te poți opri. De pildă, în 2022 am sterilizat gratuit 5000 de câini și pisici și am găsit stăpân la peste 150 de pui aruncați în saci prin văgăuni. După o muncă enormă, o voce din mine îmi șoptește că nu e suficient. Deși mi-am făgăduit că mă opresc (pentru că am câini peste tot), chiar acum o oră am acceptat o coșarcă bucșită cu puiuți abia fătați.

Zilelea acestea, românii au construit 175 fântâni cu apă potabilă în Africa, în urma unui proiect pe care l-am demarat eu. Peste 100.000 beneficiari, de prin sate africane uitate de lume, care făceau kilometri întregi pentru a căra găleți cu apă. Mihai Brașov, cel care e șef de proiect, zice bine: e o minune contemporană. Și este! Dar chiar dacă inițial am stabilit obiectivul 100 fântâni, iată cum nu ne putem opri.

Nu demult am oferit hotelul (nou nouț, abia inaugurat) gratuit în Pandemie tuturor celor care au avut nevoie. Ulterior am generat aproape 2 milioane de euro în donații. Cantina săracilor, laptopuri pentru copiii defavorizați, zeci de campanii pentru persoane cu handicap, cai, urși etc. etc. etc.

Apoi, am găzduit gratuit (fără fonduri sau alte beneficii ulterioare) 5200 de refugiați din Ucraina cu peste 1000 de animale de companie la Hotel Mandachi (cazare + masă + transport gratuite). După ce am încheiat toată campania, simțeam că nu este destul. Uneori te simți vinovat că nu poți face mai mult, în aceeași măsură în care te culpabilizezi că nu poți să spui ”nu”. Așadar am continuat să mă erijez în salvatorul de serviciu pentru (aproape) toți cei care mi-au cerut sprijin. Dar și aici este o capcană: ajungi prizonier într-un cerc vicios al imposibilității de a refuza, până când clachezi sau ajungi la burnout. Mi-au trebuit peste zece ani ca să înțeleg mecanismul corect prin care-i poți ajuta pe ceilalți: prin educație, nu (doar) prin donație”, a scris Ștefan Mandachi pe pagina sa de Facebook.