Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Start al Caravanei Educaționale „Anul Nou care n-a fost”

  • aprilie 30, 2025
  • Diana Nechita

Un proiect prin care organizatorii – Fundația Artis și echipa filmului – încearcă să arate tinerilor adevărata față a comunismului. Și asta după ce anul trecut o cercetare efectuată de GlobSec arăta că 41% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au declarat că un regim totalitar ar fi bun pentru țara lor. Caravana are trei momente: o expozitie, vizionarea filmului și discuții cu echipa filmului Anul nou care n-a fost. În caravană sunt implicați și experti de la CNASS, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului dar și vocea filmelor Irina Margareta Nistor. Ce nevoie acoperă Caravana Educațională Anul Nou care n-a fost? Coordonatorul proiectului, Andrei Giurgia.

Ideea a pornit de la întâlnirea dintre noi. Mă refer aici la Asociația Artis și echipa filmului Anul Nou care n-a fost. Să spun așa că au venit niște idei în timp ce filmul s-a lansat în cinematografe în țara noastră. Și uite că ne-am dat seama că există nevoie de informație, există nevoie de dialog și de comunicare. În special cu cei tineri.Și atunci echipa filmului a decis ca împreună cu alte instituții importante să pună la cale această caravană educațională. Ea este structurată pe trei momente. E vorba de o expoziție care poate fi vizionată la începutul fiecărei proiecții. Oexpoziție de fotografie ce aparține scenografilor Iulia și Victor Fulicea. Cei care au făcut și scenografia filmului. Filmul se vede pe ecrane mari în diferite cinematografe acolo unde această caravană ajunge.

După care sunt discuții, sunt povești, sunt lucruri concrete care s-au întâmplat cu persoane care au trăit în perioada comunistă și au avut de suferit din cauza acestui regim. Sunt specialiști, sunt implicate diferite instituții, cum ar fi CNSAS-ul sau Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Sunt experți, sunt oameni de cultură, jurnaliști care au încercat să facă presă în perioada comunistă și au făcut acest lucru și imediat după 1990. L-aș da exemplu aici pe domnul Petre Mihai Băcanu care însoțește această caravană și care la Brașov, unde a început acest eveniment a povestit prin ceea ce a trecut, cum a fost de exemplu arestat acasă împreună cu colegii săi. Și discuțiile acestea care se stârnesc în urma vizionării, exemplele cu care vin diferite persoane și personalități sunt foarte interesante.

Anul trecut au apărut statistici care au arătat că o proporție mare de tineri ar accepta o dictatură sau nu i-ar deranja să trăiască într-o dictatură. Ați avut prima caravană educațională la Brașov. Cum au reacționat tinerii? Au fost în sală?

Da, foarte mulți tineri în sală, peste 150 de tineri. Chiar împreună cu regizorul Bogdan Mureșanu am pornit de la această idee. De ce tinerii din ziua de azi spun că a fost mișto în comunism, de ce Ceaușescu a fost un personaj cool de exemplu. Și atunci noi am venit cu exemple și cu lucruri concrete care s-au întâmplat în perioada respectivă. Ei cred acest lucru din neștiință pentru că informația nu există în școală, de exemplu. Abia acum se pun bazele unui manual de istoria comunismului din țara noastră, știm acest

lucru și se lucrează acum intens la aceasta. Va fi o materie ce va fi studiată în școli. Ceea ce este foarte bine. Atunci venim cu aceste exemple și tinerii și-au dat seama că nu au informația de care ar fi avut nevoie și atunci doar ce au prins și ce au văzut din mediul online. Poate asta le-a făcut o imagine. Dar una falsă pentru că ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă și prin ce au trecut multe generații nu poate fi explicat.

Cum reacționează la film pentru că Anul nou care n-a fost nu e viața noastră de astăzi. Pe care o percepem ca fiind un dat care nu ne poate fi luat?

Unii privesc cu foarte multă curiozitate și își pun întrebarea dacă chiar așa era sau încearcă să înțeleagă ceea ce s-a întâmplat acolo. Pun întrebări, nu le vine să creadă că nu aveai voie să rostești anumite cuvinte, n-aveai acces la informație, ce să mai spun, dacă comparăm cu câtă libertate există astăzi, atunci e clar că pentru ei e ceva de domeniul științifico-fantastic. Dar venind cu acest exemplu, chiar și Irina Margareta Nistor a povestit cum a prins o revoluție în televiziunea română, cine făcea toate selecțiile, cu ce tăiem, ce rămâne. Cum se întâmpla procedeul acesta de cenzură. Atunci au înțeles mai bine ce însemna să trăiești în perioada comunistă, cum erau artiștii obligați să susțină regimul și să aducă ode singurului om iubit din stat. S-a mai făcut puțină lumină.

Am aflat care erau pregătirile pentru ca o persoană să fie supravegheată, care era procedeul, mecanismul din spatele acesta, de ce se ajungea ca o persoană să fie urmărită, toate etapele prin care trecea, diferite persoane cum erau implicate și atrase. Chiar sunt informații de care avem nevoie, mai ales că trecem prin această perioadă foarte agitată. Vedem cu toții, lucrurile se schimbă de la o zi la alta, nu numai în țara noastră, ci și în lume. Și atunci cu atât mai bine e venită această caravana care să facă puțină lumină și să aducă mai multă informație reală de care e nevoie.