Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Stare de alertă în sectorul 1 al capitalei din cauza gunoaielor

  • iulie 23, 2021
  • Radu Cucuteanu

Prefectul Bucureștilor, Alin Stoica, a declarat vineri că și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în sectorul 1 al capitalei, din cauza situației generată de gunoaiele de pe străzi.

„Am transmis către Comitetul Local pentru Situații de Urgență acordul pentru declararea stării de alertă”, a acesta. Starea de alertă a fost solicitată de către primăria condusă de Clotilde Armand. „Decizia a fost luată în baza unei analize de risc a stării actuale a Sectorului 1, fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 1 și a unei note privind deficiențele activităților de curățenie stradală realizată de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1”, transmit cei de la Primăria Sectorului 1.

Acum, primăria poate fi executată silit de Romprest, în baza facturilor neachitate de-a lungul timpului.

„Dovada că am spus mereu numai adevărul despre Primăria Sectorului 1 rezultă și din deciziile instanței judecătorești. După cum putem vedea din documentul de mai jos, ieri, 20.07.2021, a fost respinsă cererea lui Clotilde Armand de suspendare a executării silite. Există, în cadrul acestei executări, sume restante în valoare de aproximativ 80 de milioane de lei, din care aproximativ 8 milioane de lei reprezintă penalități de întârziere a plății unor datorii mai vechi de 6 luni de zile, deci Clotilde Armand aduce un prejudiciu direct cu o sumă de peste 2 milioane de euro, din cauza faptului că refuză să achite facturi legale. Vom vedea, mai departe, cum va răspunde Primarul Clotilde Armand în fața legii”, a scris consilierul PNL Dan Podaru pe Facebook.

„Solutia pe scurt: Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 10.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în soluția Judecătoriei sectorului 1.