Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Stand inedit la Târgul de Mărțișoare de la Palas

  • februarie 27, 2026
  • Narcis Pohoata
Ieșeanul Elias Aneculăesi este student în anul 2 la Facultatea de Arhitectură a Universității Politehnice din Torino.
Pasionat de fotografie și pilot experimentat de dronă cu brevet pentru perspectiva aeriană, Elias nu doar proiectează și desenează în plan bidimensional, ci proiectează și imprimă în plan tridimensional.
Proaspăt posesor al unei imprimante 3D pentru a-și printa machetele didactice, nici acest instrument al momentului și al viitorul nu-l mai surprinde tehnic, așa că – de nici două săptămâni – , se joacă cu și… de-a primăvara.
Mărțișoare unice cu simboluri ale momentului au sosit de la Torino, acasă, la Iași. Elemente din social media, din jocuri celebre și figurine stilizate pot fi descoperite la unul din stand-urile care prezintă mărțișoare, până pe 3 martie, în târgurile organizate de Palas Mall, chiar în Atrium.
Elias surprinde plăcut și prin imprimarea unor rafturi și dulăpioarele monocrome, surprinse în expresii umanizate, care duc cu gândul la unele filme de desene animate care ne-au fermecat copilăria și continuă să fascineze noile generații.
Noii sale pasiuni i-a dat o denumire pe Instagram: 3D_Elias, profilul unde arhitectul în devenire începe să posteze imagini ale proiectelor sale duse în concret cu filament plastifiat, siliconat ori porțelanat, fie în non culori, fie în cromatică aprinsă sau combinată, fie în luminozitate fosforescentă.

Violeta Cincu